22 Aprilie

1
29

“Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.  Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăță, după cum El este curat.” I Ioan 3:1-3

Fiind credincios, tu ești “copilul lui Dumnezeu!”În această vreme când oamenii din mijloculacestei lumi caută cu disperare un loc de siguranță, acest statut ar trebui să fie un factor de mângâiere și nădejde pentru fiecare dintre noi.

În calitate de fiu sau fiică a lui Dumnezeu, poți găsi siguranța, știind că ai un Tată Ceresc plin de credincioșie, în care poți să te încrezi deplin, având garanția că nu te va părăsi niciodată!

Se poate ca asemenea multor oameni să fi crescut fără să fi beneficiat de o grijă deosebită din partea părinților tăi. De aceea, în această zi aș vrea să-ți spun încă odată că ai un Tată ceresc credincios și neschimbător în dragostea Sa pentru tine!

În această calitate de Copil al lui Dumnezeu, nu este niciun lucru pe care făcându-l să-L determinipe Dumnezeu să te iubească mai mult decât a făcut-o până acum, fiindcă El te iubește deja în mod desăvârșit. Dar nici nu este niciun lucru pe care făcându-l să-L determini pe Dumnezeu să te iubească mai puțin, fiindcă El este neschimbător în dragostea Sa.

Apostolul Pavel ne conștientizează de acest adevăr, atunci când spune: “Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Rom.8:38-39

Nădăjduiesc că aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi te vor încuraja în această zi și te vor ajuta să înțelegi că ai siguranță eternă în Hristos !

ÎN CALITATE DE COPIL AL LUI DUMNEZEU, AI SIGURANțĂ ETERNĂ ÎN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU, PRIN HRISTOS!

1 COMENTARIU

  1. “Cum ar putea fi altfel? Dumnezeu este dragoste! Este de esenta Lui sa fie iubire. El nu isi tagaduieste esenta. “¦”¦”¦”¦. Dragostea strabate veacurile, spatiile si ne inconjoara. Tot ce tine de omul nascut din nou nu dispare niciodata. “¦”¦..Nu e vorba de un lucru paranormal, ci de dragoste. Care nu are ziduri sau bariere temporale.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.