21 Decembrie-AI NEVOIE DE CREDINțĂ

0
56

“Credința este o încredere neclintită in lucrurile nădăjduite” (Evrei 11:1)

Nu ai nevoie de credință decât dacă speri ceva. Speranța stabilește scopul; credința e puntea care te duce într-acolo. Nu-ți trebuie punte dacă nu mergi nicăieri. Dar dacă urmărești ceva, nu poți ajunge de unul singur, ai nevoie de puntea credinței care să te ducă acolo. “Ceea ce câștigă biruința asupra lumii, este credința noastră” (1 Ioan 5:4).

Niciodată nu a fost mai important ca acum să transmitem mai departe standardele morale. Dar dacă nu-i învățăm pe oameni să se bazeze prin credință pe Cuvântul lui Dumnezeu, vor ajunge să se folosească de puterea voinței și de disciplină pentru a se lupta cu diavolul și vor pierde. Domnul Isus i-a spus lui Petru: “Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta” (Luca 22:32).

Când ești înglodat până în gât în probleme și nu mai știi încotro s-o apuci, spune-ți: “Credință, nu mă lăsa baltă acum”. Biblia spune: “credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Când te auzi pe tine însuți rostind Cuvântul lui Dumnezeu, îți crește credința, iată încă un verset: “dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit” (Evrei 4:2).

Poți avea parte de o exprimare a credinței și totuși să nu te bucuri de beneficiile credinței. Te poți însufleți în urma unei predici de la biserică și cu toate acestea, nimic să nu se schimbe în viața ta. Trebuie să ai “cantitățile” potrivite. Trebuie să iei ceea ce auzi și să amesteci cu ceea ce gândești, spui și faci.

Credința nu este o emoție, este decizia de a te baza pe Cuvântul lui Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.