20 Septembrie-CÂND DUMNEZEU ÎȚI SPUNE SĂ AȘTEPȚI (1)

0
40

“Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune”. (Romani 12:12)
Suntem etichetați pe bună dreptate “generația microundelor” ““ trecem prin viață de parcă suntem în flăcări! Dar Dumnezeu are propriul Său program și nu poate fi grăbit. Așa că atunci când te pune să aștepți, ai grijă la cuvintele tale.

Asemenea unei cârme mici la un vapor mare, ceea ce spui îți determină direcția și te ajută să oprești gândurile nepotrivite să se infiltreze în mintea ta.

Mei Weldon a spus: “Mintea mea este o grădină, gândurile mele sunt semințele; recolta va consta fie în flori, fie în buruieni”. Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ți controlezi emoțiile. Pavel spune: “Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune”. Nemulțumirea agravează problema. Rugăciunea transformă energia negativă într-o forță puternică spre bine. Caută umorul în toată acea situație.

Solomon a spus: “cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat” (Proverbe 15:15). Râsul risipește tensiunea, ușurează povara și umple sufletul de bucurie. Apreciază șansa de a învăța.Chinezii văd problemele ca pe niște perspective; în cultura lor, caracterul/simbolul pentru probleme și oportunități este același.

Solomon a spus: “comoara de preț a unui om este munca” (Proverbe 12:27). învață din experiențele tale indiferent cât este de greu și nu uita, unele dintre cele mai mari descoperiri și inovații ale lumii au rezultat în urma unor crize. Iubește necondiționat. Problemele sunt cauzate de către oameni și sub presiune este tentant să arunci injurii.

Concluzia este aceasta: cu toții facem greșeli și nimeni nu este iremediabil pierdut! învață să-i vezi pe oameni prin ochii lui Dumnezeu. “Biruiește răul prin bine” (Romani 12:21). Dă dovadă de bună creștere și păstrează-ți demnitatea când ești sub presiune (Romani 12:10).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.