19 Mai – O viață salvată (1)

0
65

“”¦Nu este datoria voastră să cunoașteți dreptatea? Și totuși voi urâți binele și iubiți răul”¦”  Mica 3.1-2

Într-o seară, într-un oraș din America, un om stătea în holul unui hotel. Lucra departe de casă. Soția lui era o creștină credincioasă. De multe ori încercase să-și câștige soțul de partea lui Hristos, însă de fiecare dată el refuza. Băutura aproape că-i distrusese viața, însă Mântuitorul l-a scăpat de această nenorocire.

Stând în holul hotelului, a remarcat un afiș lipit pe pe­retele din fața lui, care anunța servicii de evangheli­zare într-una din bisericile locale. Condus de un impuls ciudat, s-a trezit îndreptându-se spre ușa hotelului cu gândul de a participa la evanghelizare. S-a oprit însă și și-a spus: “Nu, nu mă voi duce”, apoi s-a întors și s-a așezat. Îndată după aceea, s-a îndreptat spre ușă, însă s-a oprit. În ciuda hotărârii lui de a nu merge, a ajuns în cele din urmă la biserică. Predicatorul a vorbit despre puterea lui Hristos de a sfărâma lanțul fiecărui obicei și fiecărei dorințe păcătoase, și de a-l mântui deplin pe păcătos. Când predicatorul i-a îndemnat pe cei ne­mântuiți să-L primească pe Isus ca Mântuitor, omul acesta a fost printre primii care a acceptat invitația. S-a rugat și o pace adâncă a intrat în inima lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.