” Sa ne uitam tinta la Capetenia si desavârsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa înainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu.” Evrei 12:2
Într-un numar recent al vestitului cotidian crestin “Christianity Today”, a fost remarcata viata si slujirea lui Bill Bright. Acesta este fondatorul organizatiei crestine “Campus Cruside”. El a ajuns sa fie foarte cunoscut, datorita misiunii sale împlinite în fosta Uniune Sovietica, unde a organizat prezentarea filmului “Isus din Nazaret” la milioane de oameni.
În urma însa cu câteva luni, Parlamentul din Rusia, a luat o hotarâre care ar putea afecta foarte mult aceasta slujire. Acesta a votat ca numai denominatiile majoritare care au primit recunoasterea statului , mai pot preda religia în locuri publice.
Împreuna cu prezentarea filmului, Bill Bright, a promovat însa si o metoda de evanghelizare cunoscuta sub numirea de ” Cele patru legi spirituale!” În aceasta brosura, el a folosit imaginea unui cerc în mijlocul caruia a desenat un scaun. Acest cerc ne reprezinta pe noi însine, care asezându-ne pe acest tron, încercam sa ne conducem singuri viata.
Pentru a avea însa reusita, el a aratat ca trebuie sa coborâm de pe tronul vietii noastre si sa-L lasam pe Hristos sa domneasca.
Acesta este cel mai important scaun din casa. În cazul tau, cine este cel care îl ocupa? Tu sau Hristos?
Rugaciune: Doamne Isuse; iarta-ma ca de multe ori am ocupat locul pe care numai Tu îl meriti. De aceea Te rog sa stapânesti si în viata mea, ocupând cel mai bun scaun din casa. Amin.