“Dar cetatenia noastra este în ceruri, de unde asteptam ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” Filipeni 3:20
Scriitorul Carol Kent, a povestit o întâmplare deosebita traita de o familie din Indianapolis, numita Pam si BillMutz. Urmarindu-le viata, acest scriitor a fost foarte impresionat de armonia dintre ei, si de grija deosebita pe care acesti parinti o acordau copiilor lor .
Cînd a cautat sa le descopere secretul, sotia lui Billi-a povestit acestuia durerea prin care au trecut. În urma cu câtiva ani, spunea ea, pe când Cary, fiica nostra cea mai mare, avea doar doi ani si jumatate, iar fratiorul ei Ionatan, era de numai noua luni, într-o zi i-am asezat pe amândoi în cada, pentru a le face baie.
În acea saptamâna însa, o familie de buni prieteni a primit liber de la serviciu, si pentru ca au plecat în vacanta, ne-au adus cateii lor ca sa avem grija de ei.
În momentul în care faceam baie copiilor, a continuat Pam, am observat ca acei catei au iesit afara din casa alergând spre curte. Pentru ca ma temeam ca nu cumva acestia sa se departeze prea mult de casa, i-am spus lui Carey, sa aiba grija de fratiorul ei, pâna ce eu îi voi aduce pe catei înapoi în casa.
Numai dupa câteva clipe însa, cînd m-am întors la copii, l-am vazut pe micutul Ionatan sub apa, fara ca fiica mea sa realizeze cât de mare era acel pericol. În acele momente, l-am scos imediat pe fiul meu din apa si-am început sa-i fac respiratie artificiala. Vazând ca acesta nu da niciun semn de viata, am chemat imediat salvarea. Când însa echipajul medicilor a ajuns, au constatat caera deja prea târziu. Ionatan se înecase!
Desi în zilele înmormântarii, au venit multi vecini si prieteni careau încercat sa ne mângaie, adevarata mângaiere, a marturisit Pam, am primit-o de la Dumnezeu, care între timp ne-a mai daruit alti doi copii si a vindecat rana cauzata de acea despartire, cum nici un medic sau psiholog n-ar fi reusit.
Aceasta vindecare am primit-o atunci când am înteles ca într-o zi, noiîl vom avea iarasi pe Ionatan si vom fi împreuna cu el toata vesnicia. Nadejdea acestei reintîlniri a cuprins întreaga familie, care acum nu mai traieste pentru aici si acum, ci în fiecare moment ne pregatim pentru întâlnirea cu Ioanatan. De aceea, de multe ori cînd copii se jucau cu baloanele, spunea Pam, acestia lasau câte un balon sa se înalte spre cer, spunând: “acesta este balonul lui Ionatan!”
Daca aceasta familie traia în asa fel, încât în fiecare zi se pregatea pentru întâlnirea cu fiul lor plecat în vesnicie, cum ar trebui sa traim noi, stiind ca Hristos, fratele nostru mai mare, a plecat sa ne pregateasca un loc în Împaratia Lui, si la timpul potrivit Se va întoarce ca sa ne ia în slava? Nadejdea întâlnirii cu El si cu toti cei dragi plecati acasa ar trebui sa ne motiveze sa traim altfel!
Rugaciune: Doamne Isuse; pentru ca astept întalnirea cu Tine si unirea pentru vesnicie cu cei plecati din familia mea, ajuta-ma sa traiesc, umblând în voia Ta. Amin.
