17 Mai Schimbarea inscripției funerare (2)

0
58

“Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezește.” Proverbe 10.7

Luminat de meditația asupra vieții sale, Alfred Nobel a rostit o frază memorabilă: “Orice om trebuie să-și schimbe epitaful în timpul vieții sale și să-l scrie din nou”¦” Dacă Alfred Nobel s-ar fi aplecat cu credință asupra evangheliei, ar fi aflat că Dumnezeu oferă fiecărui om șansa schimbării sentinței vieții.

Din natura noastră, toți suntem păcătoși pierduți și ne așteaptă judecata divină. Însă Dumnezeu ne-a trimis o veste bună: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Cine crede în Fiul, are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3.16, 36).

Iată, cititorule, aceasta este calea, posibilitatea prin care fiecare om poate să ajungă la schimbarea sentinței vieții. Această posibilitate dăruită de Dumnezeu o primim prin credința în Mântuitorul, care Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru toți care Îl acceptă. Astfel de oameni vor fi binecuvântați în acest timp și pentru veșnicie. Dar cei ce nu cred în Mântuitorul vor fi veșnic pierduți. Alegerea este partea fiecăruia dintre noi. Fericiți sunt cei care aleg partea cea bună a credinței!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.