“Pomul se cunoaște după rodul lui” (Matei 12:33)
Într-o scrisoare adresată lui George Whitefield, un lider din timpul Marii treziri, Benjamin Franklin a scris: “Nu pot decât să-mi exprim mulțumirea pentru mila lui Dumnezeu, fiind gata să-i ajut pe ceilalți copii ai Lui și frați ai mei. Căci nu cred că doar cu mulțumiri și complimente, deși repetate săptămânal, suntem scutiți de adevăratele noastre obligații unii față de alții și cu atât mai puțin de obligațiile față de Creatorul nostru. Prin aceasta, vei vedea ce înțeleg eu prin fapte bune și că sunt departe de a aștepta să merit cerul prin ele. Prin cer înțelegem o stare de fericire, infinită ca intensitate și eternă ca durată. Nu pot face nimic pentru a merita o astfel de răsplată “¦
Credința la care vă referiți are, firește, folosul ei în lume. Nu doresc să o văd scăzând și nici nu mă voi strădui să o micșorez la nimeni. Dar aș dori să producă mai multe fapte bune decât am văzut în general; vreau să spun fapte bune adevărate; fapte de bunătate, milă și spirit public; nu ținerea sărbătorilor, citirea sau ascultarea predicilor; efectuarea ceremoniilor bisericești sau rugăciunilor lungi pline de lingușiri și complimente.
Închinarea la Dumnezeu este o datorie; ascultarea și citirea predicilor poate fi utilă; dar dacă omul petrece prea mult timp ascultând și rugându-se, cum prea mulți o fac, e ca și cum un copac e prețios pentru că este udat și dă frunze, fără să producă vreodată fructe”.
În dorința ta de a declara că mântuirea este prin har, nu prin fapte, nu uita că credința mântuitoare produce întotdeauna fapte bune! Credința este rădăcina mântuirii. Dar faptele generoase și pline de bunătate sunt rodul mântuirii ““ și “pomul se cunoaște după rodul lui”.
