16 SEPTEMBRIE – NU TRĂDA NICIODATĂ ÎNCREDEREA

1
61

-“Sufletul credincios ține ce i s a încredințat” (Proverbe 11:1))-

Cu toții avem nevoie de un umăr pe care să plângem. Când ne luptăm cu obiceiuri și inhibiții, avem nevoie de un loc sigur unde să mergem, încrezători că vom fi iubiți, înțeleși, susținuți și că cineva se va ruga pentru noi. Dacă cei ce suferă nu găsesc aceste calități în biserică, unde altundeva să meargă? Trădarea încrederii este un păcat îngrozitor. “Dar ce am spus este adevărat” obiectezi tu. $i ce dacă? “Cine umblă cu bârfeli dă pe față lucruri ascunse, dar sufletul credincios ține ce i s-a încredințat” (Proverbe 11:13).

Să remarcăm cuvintele “a da pe față” și “a ține”. Jurământul hipocratic spune: “Orice voi vedea sau auzi în meseria mea, nu voi divulga niciodată și le voi păstra ca pe niște taine sfinte”. Jurământul este făcut de medici și de alte profesii aflate în poziții de încredere. Dar toți trebuie să ne legăm prin acest jurământ! Cum te-ai simți tu dacă doctorul, consilierul, lucrătorul sau un prieten de încredere ți-ar viola încrederea și ar divulga secretele tale cele sfinte?

Lovit? Trădat? Cu cât trăim mai mult cu atât ne dăm mai bine seama că sunt din ce în ce mai puțini oameni de încredere care să-și țină gura închisă și îi prețuim cu atât mai mut. Dacă ți s-ar cere să definești un om integru, nu-i așa că abilitatea de a ține un secret ar fi aproape în capul listei? Deci iată câteva reguli de bază după care să trăiești: a) în loc să vorbești despre asta, mai bine roagă-te pentru asta; b) în loc să critici, caută ceva bun; c) în loc să manifești mânie, arată bunătate. Modul în care te raportezi la alții determină modul în care Dumnezeu se raportează la tine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.