“Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale.” Psalm 13.5
Pastorul Bodelschwingh (1831-1910) a fost mulți ani directorul instituției, numite cu numele său, din Bielefeld. Unul din angajații săi a relatat urmăÂtoarea întâmplare: într-un caz, chirurgul șef a trebuit să-i spună pastorului că regretă, dar pacientul nu mai poate fi salvat. Atunci pastorul l-a întrebat pe profesor: “V-ați rugat pentru salvarea lui?”
Profesorul zâmbi, la fel și asistenții săi. Bodelschwingh trecu cu vederea acest lucru și spuse: “Deci nu! Bine, atunci voi discuta eu această problemă cu Dumnezeu!” A stat pe genunchi în camera sa o oră și s-a rugat. Apoi a intrat în camera bolnavului. Aici, sora medicală care îl îngrijea pe bolnav, i-a venit în întâmpinare și i-a spus: “Domnule pastor, de o jumătate de oră, bolnavului îi merge deodată uimitor de bine!”
După câteva săptămâni, bolnavul s-a însănătoșit. Atunci, într-o oră de liniște, profesorul bătu la ușa pastoÂrului și îi spuse: “Domnule pastor, nu voi mai râde nicioÂdată, când mă veți îndemna să mă rog!”
El aude suspinul sufletului tău/și plângerea inimii taÂle/ceea ce nimănui nu-i poți povesti/spune-i cu îndrăzÂneală lui Dumnezeu./EI nu e departe,/e foarte aproaÂpe/ascultă cu plăcere/rugăciunea celui sărman.
