14 Ianuarie-TREBUIE SĂ IERțI

0
38

“Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi”. (Coloseni 3:13)

Prin faptul că a spălat murdăria de pe picioarele ucenicilor Săi, Domnul Isus a arătat disponibilitatea Lui de a le ierta păcatele înainte ca măcar să le săvârșească. Pentru asta îți trebuie dragoste la cel mai înalt nivel.

Poate spui: “Dar nu eu sunt cel vinovat în această situație”. Nici Domnul Isus nu a fost. Dintre cei aflați în acea încăpere, numai Unul era demn de a I se spăla picioarele. Și El a fost Cel care a spălat picioarele.

Autenticitatea exemplului lui Isus constă în faptul că povara construirii unei punți de legătură cade pe umerii celui puternic, nu ai celui slab. Și știi ce se întâmplă? Ca regulă, dacă cel ce nu a greșit se oferă voluntar să spele picioarele celui ce a greșit, ambii cad în genunchi. Nu-i așa că toți credem că avem dreptate? Din această cauză avem nevoie de “spălare”.

Să înțelegem un lucru: relațiile nu înfloresc pentru că cei vinovați sunt pedepsiți, ci pentru că cei nevinovați sunt milostivi. Mila lui Hristos a existat mai înainte de păcatul ucenicilor și mila noastră trebuie să preceadă greșelile celorlalți.

Cei ce făceau parte din cercul lui Hristos nu se îndoiau de dragostea Lui și cei din cercul nostru nu trebuie să se îndoiască de a noastră. Pavel scrie: “fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32).

Pentru că Isus ne-a iertat, noi îi putem ierta pe ceilalți. Pentru că El are o inimă iertătoare, și noi putem avea o inimă iertătoare. Când Hristos trăiește cu adevărat în noi, nu avem o alternativă mai bună. Există o putere incredibilă în cuvintele: “te iert, te iubesc, să mergem mai departe”. Sunt persoane la masa ta astăzi care au nevoie de siguranța faptului că i-ai iertat?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.