“Am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie” (Isaia 6:1)
Isaia descrie o întâlnire pe care a avut-o cu Dumnezeu la începutul lucrării sale și care i-a schimbat viața: “am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt”¦ Serafimii stăteau deasupra Lui, și “¦ strigau unul la altul, și ziceau: “Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui”! Și se zguduiau ușiorii ușii de glasul care răsuna, și casa s-a umplut de fum.
Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe împăratul “¦ Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână “¦ de pe altar. Mi-a atins gura cu el și a zis:
“Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!” Am auzit glasul Domnului, întrebând: “Pe cine să trimit, și cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: “Du-te și spune poporului “¦” (Isaia 6:1-9). Întâlnirea cu Dumnezeu aduce mereu trei lucruri:
1) Un sentiment al sfințeniei și al unicității Lui.
2) O recunoaștere a nevredniciei noastre.
3) Smerenie și foame mai mare după El. Epuizarea și agitația vieții zilnice tocește ascuțimea sensibilității noastre spirituale. Și faptul că ne măsurăm sfințenia cu a celor din jur ne face să credem că ducem o viață dedicată, când de fapt nu e așa.
Așa că Dumnezeu ne cheamă la o întâlnire cu El pentru a ne curăța, pentru a ne da putere și pentru a ne trimite să împlinim planul Său.
