“Neliniștea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveselește” (Proverbe 12:25)
Henry Ford și Thomas Edison erau prieteni; ei s-au întâlnit la o convenție sponsorizată de comÂpania lui Edison unde Ford lucra ca inginer. Cineva i l-a prezentat pe Ford lui Edison drept “un tânăr care a făcut o mașină pe benzină”. Ford și Edison au discutat o vreme despre acel automobil, apoi Edison a lovit cu pumnul în masă plin de entuziasm. “Ai reușit! Mașina ta merge de la sine și are propriul său motor”. Ford și-a amintit mai târziu: “Până atunci nimeni nu mi-a adresat nici o încuraÂjare. Sperasem să mă aflu în direcția bună. Uneori știam că sunt, alteori mă îndoiam, dar aici, din senin, cel mai mare geniu al invențiilor din lume m-a aprobat pe deplin”. Sir Isaac Newton este cel mai bine cunoscut pentru teoria gravitației și pentru descrierea celor trei legi ale mișcării. Dar poate Newton nu și-ar fi publicat niciodată lucrarea dacă nu ar fi fost Edmond Halley. Om de știință respecÂtat, Halley l-a vizitat pe Newton la Cambridge pentru a discuta o problemă la care el lucra, și acolo a descoperit că Newton o rezolvase deja. Halley l-a încurajat pe Newton să-și publice lucrarea și chiar s-a oferit să i-o publice pe cheltuiala proprie. Rezultatul a fost publicarea volumului “Philosophiae Naturalis Principia Mathematica” în 1687, care a pus bazele studiului matematicii și a schimbat modul în care oamenii percepeau lumea.
Pe cine poți încuraja să facă lucruri extraordinare? Pe cine a pus Dumnezeu în viața ta pentru a-l înveseli, pentru a-l ridica sau pentru a-l asista în călătoria lui? Când îi ajuți pe oameni să facă ceea ce Dumnezeu i-a chemat să facă, ești părtaș la realizarea lor.