12 Martie ILIE (2)

0
42

“Suie-te și uită-te înspre mare” (1 Împărați 18:43)

llie i-a spus slujitorului său: “Suie-te și uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat și a zis: “Nu este nimic!” llie a zis de șapte ori: “Du-te iarăși.” A șaptea oară, slujitorul a zis:_”lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” llie a zis: “Suie-te, și spune lui Ahab: “înhamă, și pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia” (1 Împărați 18:43-44). Să remarcăm patru lucruri în această relatare.

Primul, trebuie să cauți răspunsul la Dumnezeu, nu la oameni. “Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, și a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile spre râu “¦ în anul secetei, nu se teme, și nu încetează să aducă roadă” (leremia 17:7-8).

Al doilea, trebuie să continui să crezi ce spune Dumnezeu, llie continua să primească același raport negativ “nu este nimic”. Dar el a continuat să-l creadă pe Dumnezeu, până când în cele din urmă, slujitorul său i-a zis: “lată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om”. Dumnezeu a promis că se va întâmpla, așa că el s-a bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Al treilea, nu trebuie să te lași influențat de cei ce nu-ți împărtășesc viziunea. Slujitorul lui llie a continuat să spună: “Nu este nimic”. Dar llie a știut mai bine. Nu te poți lăsa ghidat de cei ce nu sunt pe aceeași lungime de undă cu tine din perspectivă spirituală. In ultimul rând, trebuie să te poziționezi bine pentru a primi. “S-a așezat cu fața între genunchi” (1 Împărați 18:42).

Aceasta este poziția nașterii! Chiar când ceea ce simți în interiorul tău este real, dacă nu te așezi în poziția potrivită și nu împingi, nu se va întâmpla. Dar dacă o faci, Dumnezeu te va binecuvânta cu “vuiet” (1 Împărați 18:41).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.