“Fiindcă bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața, de aceea buzele mele cântă laudele Tale.” Psalmul 63.3
Femeia, care aprecia bunătatea lui Dumnezeu, nu putea să nu o spună și altora. Astfel, continuă și zise străinului: “Dumnezeu v-a dat atât de multe lucruri, și totuși trăiți fără El. Nu-i de mirare că uneori sunteți într-o stare jalnică, fiindcă nu există fericire durabilă fără Dumnezeu. Oh, ascultați o sărmană femeie nevăzătoare, care nu dorește bucuria recăpătării vederii separat de credința în Cuvântul scump al lui Dumnezeu, în care El i-a promis o veșnicie binecuvântată, sigură, prin moartea lui Hristos! Ce bucurie! Nu v-o pot reda în cuvinte, fiindcă este o bucurie negrăită, plină de glorie.”
Împreunându-și mâinile și îndreptându-se spre cer cu ochii ei lipsiți de lumină, femeia continuă: “Dumnezeu să-mi dea asemenea cuvinte, încât să vă conving de pericolul de a vă juca cu soarta veșnică a sufletului dumneavoastră!” Din vocea femeii și din modul în care aborda problema, răzbătea o notă de gravitate, și ascultătorul ei își întoarse privirea pentru a-și ascunde fața de eventuali trecători. Cuvintele femeii aveau greutate pentru sufletul acelui om, căci erau cuvintele lui Dumnezeu. Străinul mulțumi și strânse mâna femeii.
