“După aceea, m-am sculat noaptea cu câțiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.” Neemia 2:12
În zilele noastre, liderul este considerat persoana care stă în lumina reflectoarelor și spre care se îndreaptă toată atenția celor din jur.
Din perspectiva lui Dumnezeu, a fi lider înseamnă însă mult mai mult decât a fi în primul plan. Neemia a fost un lider adevărat, pentru că în timpul celor patru luni în care i-a condus pe cei ce-l însoțeau spre Ierusalim ca să reconstruiască zidurile cetății, acțiunile întreprinse și dedicarea lui, au arătat că este un mare conducător.
Prin exemplul lui învățăm o lecție deosebit de valoroasă, care ne arată că, un lider se pregătește mai întâi în privat, înainte de a se prezenta în public!
Neemia a cunoscut și a aplicat acest adevăr, de aceea, pentru a fi sigur că planurile lui sunt în armonie cu planurile lui Dumnezeu s-a rugat în privat timp de patru luni înainte de a pleca spre Ierusalim.
Marii conducători cunosc ce înseamnă experiența timpului de singurătate. Însuși Domnul Isus a petrecut în mod regulat ore în șir, având un timp de rugăciune în părtășie privatăcu Tatăl.
Ești dispus să petreci un timp în singurătate cu Dumnezeu, pentru a avea apoi succes în lucrările pe care le faci pentru Domnul ?
Roagă-te în această zi și cere-i lui Dumnezeu să pună în inima ta această dorință înfocată de a petrece cu Dumnezeu un timp de părtășie în privat, pentru ca apoi să poți fi folosit cu mare eficiență în public.
MARII CONDUCĂTORI ȘTIU CĂ TREBUIE SĂ SE PREGĂTEASCĂ MAI ÎNTÂI ÎN PRIVAT, ÎNAINTE DE A CONDUCE ÎN PUBLIC!