11 Aprilie

1
37

“Caci cunoasteti harul Domnului nostru Isus Hristos. El macar ca era bogat, s-a facut sarac pentru voi, pentru ca prin saracia Lui, voi sa va îmbogatiti ” 2 Cor.8:9

Noi slujim unui Dumnezeu bogat, care ne-a învatat ca exista o singura cale prin care si noi putem deveni la fel. Putem deveni bogati nu adunând si pastrând valorile trecatoare, ci daruindu-ne cu tot ce avem si tot ce suntem.

Doctorul Robert Cade, care a fost angajat ca cercetator stiintific la Universitatea din Florida, a primit ca tema de cercetare în anul 1965, sa descopere de ce jucatorii de fotbal, pierd asa de mult în greutate în timpul jocului si al antrenamentelor.

Rezultatul cercetarilor lui, a fost ca pierderea în greutate e cauzata de faptul ca acestia eliminau prea multa apa. Dupa ce a prezentat acest rezultat, i s-a cerut sa prepare o bautura care sa înlocuiasca fluidele pierdute în timpul efortului. Dupa alte cercetari el a realizat acesta bautura formata din fluide si minerale pe care a numit-o “Gateorade ” dupa numele echipei de fotbal din Florida.

În anul 1989, venitul realizat din comercializarea acestei bauturi, a fost de aproape 400 milioane de dolari, iar procentul din aceste venituri ce-i revenea doctorului Cade, era considerabil. Cu toate acestea, el a continuat sa locuiasca în aceiasi casa, folosind banii cîstigati în mare parte pentru altii.

A ajutat pe saracii din Vietnam, a platit datoriile pentru multi dintre pacientii sai nevoiasi, a finantat multe proiecte de cercetare si a platit taxele pentru scolarizare pentru 16 elevi care au dorit sa studieze medicina.

Când era întrebat despre generozitatea lui, el raspundea totdeauna: “Dumnezeu m-a binecuvîntat în multe aspecte ale vietii mele: mi-a dat sanatate, familie, o casa unde locuiesc, iar pe deasupra mi-a dat si un salariu foarte mare.

În cartea Deuteronomului spunea el, Dumnezeu a cerut Israelitilor sa daruie potrivit masurii de binecuvântare pe care au primit-o. A fost un moment în viata mea când am înteles ca si eu sunt dator sa împlinesc acest cuvânt. De fapt eu nu am facut nimic altceva, decât sa împart ceea ce Dumnezeu mi-a dat pe deasupra! Adevaratele binecuvîntari mi-au ramas.

Bogatia mea este determinata de faptul ca am alinat atîtea dureri, am potolit lacrimi si am ajutat pe altii sa se lanseze în profesia pe care si-o doreau . Aceasta-i adevarata binecuvântare si ceea ce-mi umple inima cu bucurie. !

Ai descoperit aceasta bucurie ?

Rug. Doamne Dumnezeule; pentru ca în fiecare zi primesc binecuvântari proaspete din partea Ta, ajuta-ma sa le împart si cu cei în nevoie, pentru ca sa pot trai astfel adevarata bucurie. Amin


1 COMENTARIU

  1. Multumim lui Dumnezeu si pentru belsugul spiritual care il avem prin : cunostinta , libertate , buget si sa le administram – pentru vestirea imparatiei lui Dumnezeu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.