Psalmul 121.3
Dacă Domnul nu îngăduie, nici oamenii, nici diavolul nu vor izbuti să facă să ni se clatine piciorul. Ce bucurie ar fi pentru ei dacă ar putea să fie de față la căderea noastră, să ne vadă căzând din starea noastră bună, duhovnicească și să dispărem din ochii lor! Străduințele lor i-ar face să-și atingă scopul spre bucuria inimii lor, dacă o piedică, una singură, nu le-ar sta în cale: Domnul, care nu le va îngădui acest lucru. Și, dacă Dumnezeu nu le îngăduie să ne piardă, de ce avem să ne temem?
Cărarea vieții este asemenea unui drum de munte. În unele locuri, prăpăstiile pot să ne pună în primejdia în care să ne alunece piciorul, să amețim și astfel să ne prăbușim. Unele locuri de trecere sunt alunecoase ca gheața și altele zgrunțuroase și pietroase, așa încât este foarte ușor să cazi.
Ce prilej de mulțumire pentru acela care, în toată viața lui a fost întărit ca să rămână în picioare și a fost scutit de căderi! Căci, fără credincioșia dragostei dumnezeiești care i-a întărit pașii, cum ar putea cel mai tare copil al lui Dumnezeu să reziste la toate cursele și primejdiile pe care le va întâlni în cale și să rămână tare, cu toată oboseala drumului?
