“Întareste-te numai, si îmbarbateaza-te, lucrînd cu credinciosie dupa toata legea pe care ti-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stînga, ca sa izbutesti în tot ce vei face.” Iosua 1: 7
Neemia a fost unul dintre marii lideri spirituali ai Bibliei, chiar daca el nu a fost vreun mare profet, preot sau predicator!
Neemia s-a descris pe sine drept dregator al împaratului. Cu alte cuvinte, era un barbat care trebuia sa munceasca din greu si care a reusit sa ajunga la o anumita statura sociala. Neemia era un om, dar un om pe care Dumnezeu l-a ridicat.
În timp ce privim la viata lui, observam cîtiva pasi pe care Neemia i-a urmat, care au precedat si în acelasi timp, i-au asigurat succesul. Acesti pasi l-au transformat într-un lider eficace. Exista cîtiva pasi pe care trebuie sa îi urmam, în calitatea noastra de crestini, care ne vor ajuta sa devenim lideri eficienti, chiar si în jurul grupurilor noastre de prieteni.
Primul pas este rugaciunea fierbinte. Aceasta trasatura o observam la nesfîrsit în viata lui Neemia. El era un om al rugaciunii. Liderii adevarati vad oportunitatea în rugaciune.
Pasul al doilea implica o înaintare plina de curaj si încredere. Acest lucru se poate împlini, doar atunci cînd traiesti ceea ce se spune în Proverbe 3: 5-6: “Încrede-te în Domnul din toata inima ta, si nu te bizui pe întelepciunea ta! Recunoaste-L în toate caile tale, si El îti va netezi cararile.”
Pasul al treilea în dobîndirea calitatii de lider adevarat implica planuri întelepte. Prea adesea avem cîte o idee, cîte un vis si ne grabim sa le împlinim, fara a planui totul în timp. Exista o balanta foarte interesanta aici. Exista puterea divina a rugaciunii si partea umana a planurilor. Exista agonie si apoi organizare.
Din acest motiv Neemia a devenit un lider eficient. El nu numai ca s-a rugat si a înaintat cu credinta si încredere în Domnul, ci a planuit în mod efectiv.
Aplica acesti pasi si vietii tale de crestin si vei deveni astfel liderul eficace pe care Dumnezeu doreste sa îl foloseasca.
TRANSFORMA-TE ÎN LIDERUL EFICACE PE CARE DUMNEZEU ÎL DORESTE PRIN RUGACIUNE FIERBINTE, PRIN ÎNAINTARE PLINA DE ÎNCREDERE SI PRIN PLANURI ÎNTELEPTE.