“”¦între noi si între voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.” Luca 16.26
Într-o zi, pastorul unei biserici a predicat despre acest verset. La acea ora de vestire a Evangheliei a fost si o sotie credincioasa cu sotul ei necredincios. Cuvântul lui Dumnezeu despre marea prapastie care va desparti vesnic pe credinciosi de necredinciosi, s-a înregistrat puternic în mintea lor. Când au mers spre casa, au fost tacuti amândoi. Asa au fost si la masa de seara, apoi s-au culcat, dar n-au putut dormi.
Pe la ora doua noaptea, el a întrerupt tacerea si a zis: “Sotie, noi am trait împreuna 40 de ani, ne-am crescut copiii împreuna, tu ai fost o sotie buna, eu nu vreau sa ne despartim pe veci. Eu nu mai pot dormi, când ma gândesc la aceasta despartire.” “Nici eu nu pot dormi”, zise sotia. Adânc miscat, sotul zise: “Oare pastorul a spus adevarul?”
““ “Da, caci asa sta scris în Biblie.” Sotia se scula, aprinse lumina si citi: “”¦între noi si între voi este o prapastie mare”¦” Atunci sotul spuse: “Sotie, eu vreau sa fiu de acea parte unde vei fi si tu.” Ea îl privi si îi zise: “Daca vrei, accepta-L pe Mântuitorul în viata ta si vei fi fericit în raiul lui Dumnezeu.” Si lucrul acesta s-a petrecut chiar atunci.
