10 Decembrie-CUM SĂ REALIZEZI LUCRURI MĂREțE (4)

0
44


“Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău”
(Neemia 1:11)

Trebuie să-i ceri lui Dumnezeu un plan. De ce? Deoarece singurul plan pe care El îl va binecuvânta este planul dat de El. Nu toate ideile bune sunt neapărat idei de la Dumnezeu. Biblia spune: “Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlinește” (Proverbe 19:21). De unde știi că planurile tale sunt în concordanță cu voia lui Dumnezeu, mai ales când dai peste opreliști și împotriviri? Pe două căi:

1) Este ca un foc interior.

Ieremia a spus: “în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot” (Ieremia 20:9). Când Dumnezeu pune în tine o dorință arzătoare, El te va ajuta să te ridici mai presus de împrejurările care te înconjoară. Vei descoperi că ești atras, condus, călăuzit și dedicat. Poate nu totdeauna vei putea să le dai explicații celorlalți, dar vei știi în lăuntrul tău că ești în voia lui Dumnezeu.

2) Dumnezeu îți va arăta calea pe care trebuie s-o urmezi.

“Îi voi povățui pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor, și locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face, și nu-i voi părăsi” (Isaia 42:16). Să remarcăm cuvintele “cărări neștiute “¦ întuneric “¦ locuri strâmbe”, dar nu te simți împiedicat sau descurajat de ele. În schimb, așteaptă-te să le întâlnești! David a spus: “Domnul va sfârși ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ține în veci” (Psalmul 138:8).

Dumnezeul lui David este și Dumnezeul tău ““ El nu a schimbat nici un cuvânt din această promisiune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.