-“Dar toți”¦ au început să se dezvinovățească” (Luca 14:18)-
Când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: “Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți porunÂcisem să nu mănânci?” (Geneza 3:11-12), Adam a dat vina pe altcineva, iar noi facem la fel. Marybeth Whalen scrie: “Mi-am spus deseori că nu pot să alerg. Aveam o listă întreagă de motive. Dacă aș avea o pereche de papuci de alergat buni. Dacă aș putea alerga fără a-i trage pe copii după mine. Dacă aș avea un MP3 player ca să ascult muzică “¦ Toate aceste “motive” nu erau decât scuze prost deghizate “¦ de fapt nu doream să ies din zona mea de confort “¦ sau să-mi întind toți mușchii din corp “¦ sau să pun timp deoparte într-o zi aglomerată. Îmi plăcea să vorbesc despre alergat, dar de fapt nu doream să alerg. Poate scuzele tale implică “¦ motivul penÂtru care nu renunți la un obicei prost, motivul pentru care nu reușești să ierți pe cineva sau motivul pentru care trăiești în continuare în păcat. Dumnezeu te convinge “¦ dar lași ca scuzele să devină o barieră “¦ alege astăzi unul și începe să-l distrugi, la o cărămidă din zid. În timp, alege mai multe cărămizi până când “¦ nimic nu mai stă între tine și acel lucru care te sperie dar pe care știi că trebuie să-l faci “¦
Am învățat că toți ne-am născut ca să alergăm atâta timp cât îl ținem pe Tatăl de mână și nu lăsăm ca scuzele să ne împiedice să facem primul pas”. Situația în care te afli este responsabilitatea altcuiva sau a ta? Până nu răspunzi sincer la această întreÂbare nu vei face nici un progres. Pavel spune: “puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit “¦ Așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1:20). Fii sincer. Spune-i lui Dumnezeu: “Eu sunt problema. Repară-mă”.
