Iată, îți voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu. (Isaia 54:11)
Pietrele din zid au spus: “Noi am venit din munții îndepărtați ““ din coasta stâncilor colțuroase. Focul și apa au lucrat asupra noastră timp de veacuri, dar n-au produs decât niște crăpături. Însă mâinile omenești ca ale voastre ne-au transformat în cămine în care copiii rasei voastre nemuritoare se nasc, suferă, se bucură, găsesc odihnă și adăpost, și învață lecțiile pe care Creatorul nostru și al vostru ni le predă. Dar ca să ajungem să fim folosite pentru acest scop, am îndurat mult. Dinamita ne-a sfâșiat inima, și târnăcoapele ne-au spart în bucăți. Deseori când zăceam deformate și sparte în carieră, totul părea să fie fără formă sau sens. Dar treptat am fost tăiate în blocuri, și unele dintre noi am fost cioplite cu instrumente mai ascuțite până am căpătat o muchie fină. Acum suntem desăvârșite, suntem în locurile noastre potrivite și suntem de folos.
Voi, însă, sunteți încă în cariera voastră. Voi nu sunteți desăvârșiți, și din această cauză, așa cum a fost odată cazul cu noi, sunt multe lucruri pe care voi nu le înțelegeți. Dar voi sunteți destinați pentru o clădire mai înaltă, și într-o zi veți fi așezați în ea de mâini îngerești, devenind pietre vii într-un templu ceresc”.
În aerul nemișcat muzica nu se aude;
În marmura brută se ascunde o frumusețe nevăzută;
Ca să iasă muzică și frumusețe e nevoie
De atingerea meșterului, de dalta ascuțită a sculptorului.
Marele Meșter, ne atinge cu mâinile Lui îndemânatice;
Nu lăsați muzica din noi să moară!
Marele Sculptor, cioplește-ne și șlefuiește-ne; nu lăsa
Să rămână, ascuns și pierdut, chipul Tău în noi!
