A face parte din poporul ales al lui Dumnezeu este o binecuvântare însemnată, dar a ști că noi facem parte din acest popor, este o pricină de nespusă bucurie. A nădăjdui că Dumnezeu este cu noi, este un lucru, dar a ști că El chiar este cu noi, este cu totul altceva. Credința ne mântuiește, dar siguranța ne satisface. Noi Îl luăm pe Dumnezeu ca Dumnezeul nostru când credem în El; dar primim bucuria Lui când știm că El este al nostru și că noi suntem ai Lui. Nici un credincios nu trebuie să se mulțumească numai să nădăjduiască, ci să ceară Domnului să-i dea siguranța deplină că ceea ce a nădăjduit, are deja în mod sigur.
Trebuie mai întâi să intri în stăpânirea acestui har, ca să poți să privești la Domnul ca un “răsad cu faimă” și să ajungi la o cunoștință clară a bunătății lui Dumnezeu față de tine. Să ne întoarcem dar mereu privirea noastră în direcția de unde primim acest har fără seamăn. Siguranța credinței nu poate fi căpătată prin faptele legii. Și tocmai aceasta ne învață Evanghelia, să nu privim la noi, ci numai la Domnul. Văzându-L pe Domnul Isus, vedem mântuirea noastră.
Doamne, trimite-ne un val al dragostei Tale, astfel ca noi să fim înălțați deasupra noroiului îndoielii și al fricii.
