2 Corinteni 12.10
Să prețuim slăbiciunea noastră, căci ea dă prilej puterii dumnezeiești să se arate. Dacă noi n-am fi simțit slăbiciunea noastră firească, n-am fi cunoscut niciodată puterea harului. Domnul să fie binecuvântat pentru țepușurile din carne, acești soli ai Satanei, căci ele ne silesc să căutăm puterea lui Dumnezeu.
Acest răspuns prețios din versetul de mai sus, ieșit chiar de pe buzele Domnului, trebuie să îl fi făcut pe Apostolul Pavel să tresară de bucurie. Harul lui Dumnezeu este de ajuns pentru mine! Și desigur, acest răspuns este de ajuns. Dacă aerul este de ajuns pentru păsări, apa oceanului pentru pește, oare harul Tatălui Ceresc, al Dumnezeului nemărginit, nu va fi el de ajuns pentru nevoile mele cele mai mari? Acela care a creat și ține în mâna Sa pământul și cerul, nu este El în stare să îngrijească de toate nevoile unui vierme ca mine?
Să ne sprijinim deci pe Dumnezeu și pe harul Său. Dacă El nu înlătură imediat suferința noastră, El ne dă totuși tăria de a o îndura. Prin ajutorul Său, omul obosit va trece munții, iar omul sărac îi va  birui pe cei mari și puternici.
Face mult mai mult să avem puterea lui Dumnezeu, decât să avem puterea noastră proprie; căci puterea noastră, chiar dacă ar fi de o mie de ori mai mare decât este în realitate, ea n-ar fi de ajuns în fața vrăjmașului cu care avem de-a face; și chiar dacă am fi mai slabi decât suntem în realitate, noi totuși am putea totul, prin Cristos care ne întărește.
