“Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El”¦” Psalmul 37.7
Într-o împrejurare, când cunoscutul misionar englez Hudson Taylor era bolnav, a spus: “Nu pot să citesc, nu sunt în stare să mă rog, dar pot să fac un lucru: să mă încred în Dumnezeu.” De câte ori creștinii aflați pe patul de boală sunt tulburați că nu pot nici să citească, nici să se roage!
Dumnezeu nu ne cere niciodată ceea ce nu putem face. El cunoaște durerea care uneori ne ia și puterea de a gândi. “Căci El (Dumnezeu) știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână” (Psalmul 103.14). Dumnezeu este Părintele îndurărilor, al milei nesfârșite și al oricărei mângâieri. Ceea ce așteaptă Dumnezeu de la răscumpărații Săi este ca ei să accepte această slăbiciune, această incapacitate ““ chiar dacă deseori nu înțeleg de ce ““ ca pe ceva îngăduit de El și să se dăruiască în întregime purtării Sale de grijă.
O pace adâncă umple inima care se sprijină pe duioșia Tatălui din ceruri; atunci agitația și îngrijorarea se potolesc. Să ne bizuim pe Tatăl ceresc, să ne lăsăm învăluiți de dragostea nepătrunsă a Aceluia care știe totul și a cărui prezență luminează calea vieții. El a spus: “Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).
