“Isus i-a zis: “Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede în Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede în Mine, nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta ?” Ioan 11:25-26
În anul 1908, Arthur Rubinstein, un pianist polonez ce locuia în Berlin, a ajuns la capatul disperarii. Era singur, înfometat si cu mari datorii, iar cariera sa era în impas. Deoarece în acele momente a considerat ca nu mai merita sa traiasca, a hotarât sa-si puna capat vietii. A considerat aceasta cale, singura solutie pentru a scapa de probleme.
S-a tot gândit însa cum sa procedeze: pentru ca nu avea o arma de foc si nici otrava, iar ideia de a sari de la etaj i s-a parut nesigura, pentru ca se temea ca nu cumva sa ramîna în viata si sa traiasca apoi cu mîinile si picioarele fracturate, a hotarât sa se spânzure.
De aceea a luat o curea de la roba lui de artist si a mers în baie. A luat apoi un scaun, s-a urcat pe el si a legat cureaua de un suport solid din perete. A rotit apoi celalalt capat în jurul gîtului sia rasturnat scaunul.
În acele momente când îsi astepta sfârsitul, cureaua lui care era aproape putreda din cauza vechimii sia transpiratiei din timpul concertelor, s-a rupt, iar Rubinstein s-a prabusit pe dusumea, unde a ramas întins minute în sir, plângînd în hohote.
Dupa mai mult timp petrecut în locul unde cazuse, Rubinstein s-a ridicat si a mers la pianul din camera sa, continuînd sa plînga folosind acum si glasul pianului. Uitându-se însa în jur, a privit lucrurile dintr-o alta perspectiva si a trait o asa schimbare, încât i se parea ca s-a nascut a doua oara.
Chiar daca prin piesele pe care le-a compus mai tîrziu, a ajuns celebru, pianistul n-a uitat niciodata lectia pe care a învatat-o din acea trista experienta.
De aceea, în melodiile pe care le-a compus dupa aceasta întîmplare, spunea deseori: “Iubeste viata! La bine si la rau, iubeste-ti viata fara rezerve !”.
Este oare vreun dar mai maret decît a avea sansa sa traiesti viata ca si cum ai fi reinviat dintre cei morti? Acesta a fost darul pe care Domnul Isus i l-a dat lui Lazar. Si acesta este darul pe care Dumnezeu îl are si pentru tine!
Ca sa dovedeasca autoritatea Sa asupra mortii, Domnul Isus a spus: ” Eu sunt învierea si viata, toti cei ce vor crede în Mine, chiar daca ar fi murit, vor trai.
Aceasta asigurare nu înseamna ca nu vom mai avea inima frânta, ci ne da certitudinea ca indiferent de ceea ce ni se întîmpla, fie ca traim, sau chiar daca murim, avem nadejdea ca Cel Ce-a înviat, ne va da si noua viata!
 Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca prin învierea Fiului Tau mi-ai daruit viata, ajuta-ma sa-Ti multumesc totdeauna si sa traiesc pentru Tine. Amin.