06 Mai Meditatie ““ 6 mai

0
43

“Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.” Matei 4.1

În opoziție cu noi, Domnul Isus a fost și este curat, sfânt și fără păcat. El nu putea să fie ispitit de păcat. De aceea diavolul a încercat să-L atace din afară. Dar n-a găsit niciun punct care să-L ducă pe Domnul la păcat. “Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.”

Când Domnul Și-a început slujba pe acest pământ, diavolul a venit cu viclenie, pentru a-L îndepărta pe Domnul de pe calea dependenței de Dumnezeu. Dar după 40 de zile de încercare citim: “După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme.”

La scurt timp înainte de încheierea căii Sale pe acest pământ, când El vorbea despre suferințele care-i stăteau înainte și despre moarte, ucenicul Său Petru L-a mustrat cu cuvintele: “Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu ți se întâmple așa ceva.” Domnul a trebuit să-i răspundă: “Înapoia Mea, satano!” El l-a recunoscut pe acela care stătea în spatele lui Petru. Mântuitorul Și-a urmat calea Sa. Când era în lupta grea în Ghetsimani și vedea greutatea morții de cruce, El S-a rugat lui Dumnezeu, Tatăl Său: “Facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu!”

Domnul a fost gata să fie făcut păcat pentru noi și să meargă la moarte. Ca Om ascultător, El a luat paharul suferințelor din mâna Tatălui, pentru a-l goli pe Golgota. Dușmanul nu l-a putut reține. Isus Hristos S-a dovedit a fi Biruitorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.