„Călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă” Faptele Apostolilor 27:10

Apostolul Pavel era deținut pe corabia care se îndrepta din Palestina spre Roma. După ce s-au aventurat pe Marea Mediterană, au acostat pe insula Creta iar Dumnezeu i-a spus lui Pavel să-i sfătuiască pe cei din echipaj să nu părăsească portul pentru că avea să se dezlănțuie o furtună puternică. Ei, însă, nu au ascultat si au naufragiat. De ce? Din cauza nerăbdării! Aveau de respectat un orar (vezi v. 9-12).

De fapt, când devenim nerăbdători, deseori ajungem să trecem prin furtună. Un pastor scrie: „Am discutat cu numeroase persoane care, mânați de o anumită criză, au fost nerăbdători să se căsătorească, să-și schimbe locul de muncă sau să se mute în cealaltă parte a orașului. Acestea nu și-au luat timpul necesar pentru a se consulta cu Dumnezeu și s-au trezit în mijlocul furtunii care îi aștepta”.

In loc să aștepți alegerea lui Dumnezeu în privința partenerului de viață, singurătatea te poate împinge în brațele persoanei nepotrivite si spre o viață de nefericire. Deciziile financiare luate fără a-L consulta pe Dumnezeu mai întâi, te pot duce la datorii care pot necesita ani de zile pentru a scăpa de ele.

Uneori, când Dumnezeu spune nu, El nu vrea să spună niciodată. El spune doar: „nu acum”. Iar ceea ce ți-a pregătit merită așteptarea! lată un lucru care ți-ar prinde bine să nu-l uiți: Dumnezeu face o lucrare de pregătire in ceea ce te privește, în scopul echipării tale pentru planul pe care îl are pentru tine.

Cuvântul Său spune: „cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă” (Isaia 28:16), așa că nu te grăbi să iei decizii pripite.

„Nădăjduiește în Domnul, păzește calea Lui, și El te va înalță” (Psalmul 37:34).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.