“Eu sunt nenorocit si sufar: Dumnezeule; ajutorul Tau sa ma ridice! Atunci voi lauda Numele Lui Dumnezeu prin cântari, si prin laude îl voi preamari.” Ps. 69:29-30
Într-o seara, când se întorcea spre casa, un misionar ce lucra în Africa de Sud era foarte obosit. Datorita calatoriilor pe care le facuse în acea zi, pentru a duce vestea buna triburilor de africani din acea regiune, William Pruitt nici nu mai voia sa manânce.
Tot ce astepta, era sa se urce în pat si sa se odihneasca pâna dimineata. Casa în care locuia împreuna cu alti misionari, semana mai mult cu o coliba pe care si-au ridicat-o la marginea unei tabere a indigenilor.
Dupa ce-a avut un somn adânc în timpul noptii, Pruitt s-a trezit dis de dimineata pentru a-si începe o noua zi de slujire. Înainte de orice lucru, el s-a rugat si a multumit lui Dumnezeu pentru odihna din timpul noptii si i-a cerut ajutorul pentru a ajunge la un alt trib.
Înainte de a porni la drum, s-a dus însa într-o magazie ca sa porneasca un generator care producea curent electric, pentru a-si încarca bateriile.
Când a intrat în magazie, a vazut ceva ce samana cu o sfoara, atârnând ca un colac în jurul unui suport de lemn. Nu-mi amintesc sa fi cumparat o sfoara ca aceasta; si-a zis el atunci în soapta, pregatindu-se s-o apuce.
În momentul când era pregatit sa întinda mâna, a simtit ceva ca un cui înrosit care îi trece prin ochiul drept, iar un lichid ca un spray i-a fost pulverizat pe toata fata.
În acele momente , Pruitt a cazut la pamânt, strigând dupa ajutor. Când colegii lui au intrat în magazie, au înteles ca ceea ce semana cu o sfoara, era o cobra foarte veninoasa. Dupa ce au omorât sarpele, acestia l-au luat pe colegul lor în casa, l-au spalat pe fata cu multa apa si i-au pus în ochi singurul medicament pe care îl aveau.
Pentru ca nu era nici un medic în zona, dupa ce i-au dat câteva somnifere, acestia l-au lasat sa doarma pâna a doua zi.
Când s-a trezit din somn, ochiul sau era perfect sanatos, si nu avea nici o urma de roseata. Vazând ca nu i-a ramas nici o urma a atacului pe care l-a suferit, Pruitt a multumit lui Dumnezeu pentru acea cobra care l-a stropit cu venin, împiedicându-l astfel s-o prinda în mâna. Daca ar fi atins sarpele, cu siguranta ca acesta s-ar fi aparat înfasurându-se în
jurul mânii si muscându-l i-ar fi cauzat moartea.
Care este lucrul pentru care ar trebui sa-i multumesti astazi lui Dummnezeu? Chiar daca ti se întâmpla ceva rau, nu uita ca toate lucrurile lucreaza împreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu poate schimba cel mai mare rau, în cel mai mare bine.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa-Ti fiu multumitor pentru toate lucrurile, stiind ca tot ceea ce mi se întâmpla este sub autoritatea Ta, lucrând împreuna spre bine. Amin.
La Dumnezeu totul e cu putinta si oricine crede in El,nu se face de rusine in fata oamenilor si dusmanul este imun in fata celui credincios cu adevarat,si scorpiile dispar din fata lui,si serpii daca ii vor musca, veninul isi pierde puterea la cuvantul lui Dumnezeu,si nimic nu mai poate vatama pe credincios caci cu noi e Dumnezeu,ramai cu noi Doamne si la bine si la rau,te iubim toti care suntem ai TAI.Amin
” Dac? atunci când te rogi lui Dumnezeu, doar te faci c? te rogi ; Dac? atunci când te trimite Dumnezeu undeva, doar te faci c? mergi ; Dac? atunci când î?i cere Dumnezeu s?-I dai ceva, doar te faci c?-I dai, s-ar putea ca atunci când ceri binecuvântarea ?i ajutorul lui Dumnezeu, El s? cread? c? tu doar te faci c? îi ceri ceva. ”
– Cornel Stelian Popa