– “La ce să ședem aici până vom muri?” (2 Împărați 7:3) –
Armatele Siriei au asediat Samaria, iar poporul murea de foame. Patru leproși, a căror boală i-a obligat să locuiască în afara zidurilor cetății, s-au obișnuit să trăiască din resturile de pâine pe care oamenii le aruncau peste zid în fiecare zi. Dar acum nu mai era nici o firimitură. Așa că și-au spus: “La ce să ședem aici până vom muri?” Așa că au trecut la fapte.
“Au plecat, deci, în amurg, să se ducă în tabăra Sirienilor. Și”¦ iată că nu era nimeni. Domnul făcuse să se audă în tabăra Sirienilor “¦ vuietul unei mari oștiri “¦ Și s-au sculat și au luat-o la fugă “¦ Și-au lăsat corturile, caii și măgarii “¦Leproșii “¦ au pătruns într-un cort, au mâncat și au băut, au luat din el argint, aur și haine “¦ Apoi, și-au zis unul altuia: “Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea “¦ Veniți acum și haidem să dăm de știre casei împăratului” (2 Împărați 7:5-9).
Această povestire ne învață trei adevăruri importante. Primul, că o criză devine prietenul nostru când ne face să trecem la fapte. Doar când ne-am săturat să mai fim obosiți lucrurile vor începe să se schimbe spre binele nostru. Al doilea, că ““ odată ce am făcut un pas prin credință ““ Dumnezeu se va mișca în numele nostru. Singurul lucru care ne poate limita este îndoiala noastră, încăpățânarea noastră și auto-multumirea. Cuvântul Său spune: “Totuși Domnul așteaptă să Se milostivească de voi” (Isaia 30:18). În cele din urmă, ea ne învață că atunci când ne binecuvântează Dumnezeu, nu putem păstra lucrul acesta secret. Alții au nevoie de ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu și noi trebuie să le ducem acest lucru ““ la timp.
