05 Aprilie

0
32

” Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi ” Rom. 8:18

Fiecare dintre noi avem nevoie de un scop viitor, spre care sa ne atintim privirea si de care sa ne legam inima . Atunci când au început sa traduca Noul Testament într-un dialect al limbii Masai din Africa, translatorii Bibliei au gasito caracteristica ciudata.
În aceasta limba nu exista timpul viitor. De aceea au fost pusi în mare dificultate atunci când au trebuit sa traduca promisiunile lui Dumnezeu ce urmeaza a fi împlinite. Ca sa pezinte acest sens al viitorului, acestia au trebuit sa foloseasca o structura complicata a frazelor . Cu toate acestea forma viitorului nu era prea clara si usor perceptibila pentru cei ce aveau sa citeasca Noul Testament. De aceia, pentru a-i ajuta pe vorbitorii acestui dialect sa înteleaga promisiunile lui Dumnezeu, trnslatorii au trebuit mai întâi sa-i ajute sa înteleaga o forma a viitorului.

De foarte multe ori si noi avem nevoie ca cineva sa ne învete sa privim în viitor și de un scop pe care sa-l vedem înainte;nu-i asa?

Un profesor a dat un test elevilor sai, înainte de graduare. Întrebarile din acest test erau împartite în trei categorii : prima categorie cuprindea întrebari foarte grele . A doua categorie de întrebari erau mai usoare, iar cea de-a treia categorie cuprindea întrebari foarte simple. Profesorul a cerut studentilor sa aleaga numai una dintre aceste categorii de întrebari si sa completeze raspunsurile .

Dupa ce elevii au terminat testul, profesorul a corectat raspunsurileacordând pentru cei ce au ales întrebarile grele, nota 10 indiferent de câte raspunsuri corecte au avut fiecare.
Pentru elevii ce au ales întrebarile mai usoare, profesorul a acordat nota 8, iar pentru cei ce au ales întrebarile simple nota 6, chiar daca toate raspunsurile au fost corecte. Când au primit testul, elevii ce au primit nota 6 si nota 8 au fost nemultumiti . Au venit la profesor si i-au spus ca li s-a facut o nedreptate. Dupa raspunsurile pe care le-au dat la întrebari, fiecare considera ca trebuie sa primesca mai mult.

Dupa ce i-a ascultat pe fiecare, profesorul le-a spus: nu aveti dreptate în ceea ce spuneti, pentru ca eu nu am evaluat raspunsurile pe care le-ati dat, ci categoria întrebarilor pe care a-ti ales-o! Nu am vrut sa va testez cunostintele pe care le aveti, ci scopurile pe care le urmariti! Cei ce au ales întrebarile grele au dovedit ca urmaresc scopuri înalte si merita nota 10 !

Rug. Doamne Dumnezeule ; ajuta-ma sa urmaresc scopuri înalte si da-mi putere ca sa le pot atinge . Amin


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.