“Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3:6)
Nimic în lumea asta nu contează mai mult decât recunoașterea voii lui Dumnezeu și umblarea în ascultare de ea. Când nu cunoști voia Lui, lucrul acesta poate fi o adevărată sursă de nesiguranță. Dar când știi că umbli în voia Lui, te vei putea ridica deasupra furtunilor în care te aruncă viața. Întrebarea care se pune este următoarea: dorește Dumnezeu să cunoaștem voia Lui?
Dacă nu dorește, de ce să ne mai obosim s-o căutăm? Să lăsăm Cuvântul Său să ne lămurească această problemă odată și pentru totdeauna: “Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările”. Nu e nici o neclaritate aici! “Domnul întărește pașii omului, când îi place calea lui” (Psalmul 37:23).
Dumnezeu te va îndruma chiar și în cele mai mici probleme. Așadar, de ce ai nevoie pentru a discerne voia Lui? Să ne gândim la câteva principii Biblice practice: nu e loc pentru două voințe. Dacă dorești voia lui Dumnezeu în viața ta, trebuie să fii gata să renunți la propria ta voință.
Domnul Isus a spus: “judec după cum aud; și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30). Voințele apar și dispar, așa că ai de luat hotărâri pe care să le respecți, dacă dorești să umbli în ascultare de Dumnezeu (Matei 26:39).
Începe-ți căutarea renunțând la voia ta; apoi cu toată mintea și inima ta, concentrează-ți atenția asupra lui Dumnezeu și a Cuvântului Său care dă lumină. Odată ce vei accepta că El este Stăpânul, iar tu ucenicul, e mult mai ușor să spui: “vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii mele” (Psalmul 40:8).