03 Octombrie

0
52

” Ferice de cel ce rabda ispita. Caci dupa ce a fost gasit bun, va primi cununa vietii pe care a fagaduit-o Dumnezeu, celor ce-L iubesc.” Iacov 1:12

Exista un timp în viata, cand fiecare dintre noi ne confruntam cu ispitele. Niciunul dintre oameni nu va scapa ca sa nu fie ispitit. Unii dintre noi au fost confruntati însa cu ispite mult mai mari, care pentru altii par a fi de neimaginat.

Dupa ce a prezentat o lectie biblica în care a aratat modul în care a fost ispitit Domnul Isus, un învatator de scoala duminicala i-a întrebat pe cei din clasa sa, daca este cineva care poate sa povesteasca o ispita prin care a trecut si a fost biruitor, la fel ca Domnul Isus.

Dupa ce a auzit întrebarea, o tanara a ridicat mana, anuntand astfel ca ar dori sa povesteasca ispita prin care a trecut. Pentru ca venise de curand la grupul de studiu si numai foarte putini o cunosteau, ea a spus în auzul tuturor celor prezenti:

” Cu cativa ani în urma, am plecat de acasa si am locuit pentru o vreme în zona cea mai stricata a orasului. Am avut un prieten care m-a învatat sa consum droguri si care într-o noapte m-a fortat sa-l însotesc sa-l ajut sa sparga o benzinarie.

Dupa ce s-a terminat aceasta actiune si am ajuns în blocul unde locuiam, m-am simtit foarte vinovata de tot ceea ce facusem. De aceea în noaptea urmatoare cand prietenul meu a vrut sa mearga sa sparga un magazin, eu i-am spus un raspicat “Nu!”

Pentru ca n-am vrut sa-l urmez, prietenul meu m-a batut. Dar în ciuda loviturilor primite si-a insistentelor prietenului meu, eu am ramas hotarata si n-am mers sa-l însotesc pe prietenul meu sa sparga magazinul pe care intentiona sa-l jefuiasca.”

Dupa ce acea tanara a terminat de povestit întamplarea ce-a însemnat pentru ea înfrangerea ispitei cu care a fost confruntata, în clasa de scoala duminicala s-a facut o mare liniste. În acele momente însa învatatorul a întrerupt tacerea, spunand: “asta da împotrivire fata de ispite!”

Poate ca înca n-ai fost confruntat cu o ispita la fel de mare, dar nu uita ca diavolul începe însa cu lucruri mici, si numai dupa aceea va îndrazni cu cele mari.

FII GATA SA SPUI “NU” LUCRURILOR MARUNTE, PENTRU CA SA FII PREGATIT SA POTI SPUNE “NU” SI CELOR MARI !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.