-“Da, numai în Dumnezeu mi se înÂcrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.” Psalm 62.1-
Într-o prăpastie din munți creștea o floare rară. Un copilaș a fost rugat de câțiva vizitatori să se lase legat cu o frânghie și coborât în acea prăÂpastie ca să culeagă flori. Copilul însă nu a vrut. “Dar tu ai mai cules flori din acel loc”, i-au spus vizitatorii. “Numai dacă tata mă coboară cu frânghia, voi merge să culeg flori din prăpastie.” Atunci au vorbit cu tatăl băiatului, care l-a legat și l-a coborât în prăpastie. TaÂtăl era la un loc unde copilul nu îl vedea, dar mânuia frânghia dându-i drumul încet și cu grijă. Copilul a cuÂles flori, iar la sfârșit tatăl l-a tras afară, în viața fiecărui om pot fi prăpăstii în care Dumnezeu permite coborârea ca să culeagă “flori”, adică binecuÂvântări cu folos vremelnic și veșnic. Câți dintre cei caÂre au fost conduși de Dumnezeu prin încercări, au înțeÂles să-și pună toată încrederea în El? Să învățăm din încrederea copilului o lecție pentru noi înșine. Fericiți sunt cei ce-și pun încrederea în Tatăl ceresc. Ei pot cânta:
ținta vieții mele e
Să mă-ncred în Dumnezeu,
Să-L ascult și pas cu pas
Să fiu după placul Său.
AMIN !!!