„Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc” (Psalmul 19:12)
Există aspecte ale vieții tale pe care nu le observi fără ajutorul lui Dumnezeu. Într-un fel, tu te cunoști mai bine decât oricine altcineva. Numai tu ai acces la gândurile, sentimentele și judecățile tale lăuntrice, într-un alt sens, te cunoști mai puțin decât oricine altcineva. De ce? Deoarece noi judecăm, justificăm, minimizăm, uităm și înfrumusețăm – fără ca măcar să ne dăm seama de asta.
Cu toții ne lăsăm duși de val spre auto-slujire. Ne acordăm prea mult credit și ne acceptăm prea puțin vina. Acordăm atenție experților care sunt de acord cu părerile noastre, în timp ce ignorăm și discredităm toate dovezile care indică opusul.
Amintirile noastre nu numai că sunt eronate, dar ele sunt eronate în favoarea propriului nostru eu. într-o carte de economie se vorbește despre un studiu în care se spune că 83% dintre oameni s-au încrezut în abilitatea lor de a lua decizii bune, dar numai 27% s-au încrezut în abilitatea celor cu care lucrează de a lua decizii bune.
Suntem uimiți când cineva vede dincolo de aparențe, direct în sufletul nostru. Nu că ei ar fi genii, ci noi suntem într-un punct sensibil și fără lucrarea Duhului Sfânt din noi, de cele mai multe ori nici nu ne vedem păcatul.
Psalmistul a scris: „Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele, și cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea și Izbăvitorul meu!” (v. 12-14).
Aceasta este o rugăciune pe care ar trebui s-o rostești – în fiecare zi.
