1) Sensibilitate față de Dumnezeu. Într-o căsnicie bună, cei doi înțeleg deseori nevoile fiecăruia fără să trebuiască să fie rostit vreun cuvânt. Timpul pe care l-au petrecut împreună îi face conștienți de lucrurile care îmbogățesc și lucrurile care ofensează, iar devotamentul lor reciproc face din căsnicia lor o prioritate. La fel este și în relația ta cu Dumnezeu.
2) Predare în fața voii lui Dumnezeu. Cheia zdrobirii obiceiurilor încăpățânate nu este să te lupți cu ele cu propria ta forță. Lucrul acesta te face să te concentrezi mai mult asupra problemei, mărindu-i puterea. Schimbarea centrului tău focal și supunerea față de Dumnezeu clipă de clipă este cheia succesului, fie că e vorba de o problemă simplă sau de una complicată. “Nu că noi prin noi înșine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5).
3) Supunerea față de scopurile lui Dumnezeu. Pentru a înțelege diferența dintre supunere și egoism, trebuie să te gândești la aceste cuvinte: “Și vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor” (Ezechiel 33:31). Gândește-te la asta.
da avem nevoie de blindete tot mereu eu am nevoie