„În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12-10)

Una dintre cele mai obișnuite surse de conflict între soț și soție o reprezintă chestiunea presupunerilor.

Dr. James Dobson scrie: „cu ani în urmă am trecut printr-o perioada toarte haotică în viața mea profesională. Eram profesor cu normă întreagă la o facultate de medicină, dar totodată călătoream foarte des și țineam prelegeri. În vremea aceea eram complet stors de puteri. A fost o nebunie din partea mea, dar mi-am luat angajamente pe care pur și simplu trebuia să le respect.

În cele din urmă, într-o vineri seara, mă târam spre casă. Câștigasem o zi liberă și aveam de gând să mă relaxez și să mă uit la un meci de fotbal în acea sâmbătă. Shirley, pe de altă parte, simțea și ea că i-a ajuns. Șase săptămâni la rând a avut grijă de copii și de casă. Era complet  justificat să-mi petrec sâmbăta ajutând-o la ceea ce trebuia făcut în casă. Nici unul dintre noi nu greșea. Însă cele două idei erau incompatibile. Acele presupuneri s-au bătut cap în cap când Shirley m-a rugat să curăț umbrela din spatele casei. Nu intenționam să fac așa ceva. A avut loc un schimb de cuvinte grele care ne-a paralizat relația timp de trei zile.

E important să înțelegem că nici unul dintre noi nu căuta ceartă și cu toate acestea, amândoi ne-am simțit neînțeleși și răniți de celălalt. Cearta noastră a fost tipică pentru ceea ce se petrece zilnic în milioane de alte case și nu antagonismul este problema, ci presupunerile diferite. Și atunci ce ar trebui făcut?

Nu face presupuneri, întreabă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.