“Caci oricine se smereste va fi înaltat”.Luca 18.14
Â
Noi n-ar trebui sa gasim ca este greu sa ne smerim, caci ce lucru avem de care am putea sa fim mândri? Dimpotriva, ar trebui sa alegem locul cel mai de jos fara ca sa fie nevoie sa ni se spuna. Daca suntem sinceri si mai ales când ne vom aseza în genunchi înaintea Domnului pentru rugaciune, sa nu ne simtim mai mult decât nimic. Într-adevar, nu putem sa vorbim Domnului de meritele noastre, noi n-avem nimic si singurul nostru drept va fi sa-I spunem:
“Doamne, ai mila de mine, pacatosul”. Dar atunci ce cuvinte învioratoare vor coborî de la tronul Sau la noi. Vom fi înaltati daca ne smerim. Drumul care urca, coboara mai întâi. Odata dezbracati de noi însine, suntem îmbracati în smerenie, care este cel mai bun vesmânt. Dumnezeul nostru ne ridica prin pacea si bucuria inimii; prin cunostinta cuvântului Sau si legatura cu El, si ne mai ridica prin bucuria iertarii si neprihanirii date de El.
 Domnul îi îmbraca cu slava pe aceia care o primesc ca sa slaveasca pe Cel ce le-a dat-o. Domnul întrebuinteaza puterea si înrâurirea acelora care nicidecum nu se îngâmfa, ci ramân smeriti, gândindu-se ce mare raspundere au. Nici Dumnezeu, nici oamenii nu se vor gândi sa îl înalte pe un om care se îngâmfa; ci Dumnezeu si toti oamenii de bine se unesc sa cinsteasca smerenia. Doamne, coboara-ma în ochii mei, ca sa fiu ridicat în ochii Tai.
