“Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi” (1 Tesaloniceni 2:13)
Să remarcăm două lucruri:
1) Cuvântul lui Dumnezeu este inspirat. Chuck Swindoll scrie: “Nu avem nici o problemă cu Dătătorul adevărului”¦ dar nu cumva adevărul s-a viciat când s-a transmis oamenilor păcătoși? E clipa perfectă în care poți face cunoștință cu revelația, inspirația și iluminarea. Revelația s-a produs când Dumnezeu ne-a oferit adevărul, inspirația, când scriitorii l-au primit și l-au consemnat, iar iluminarea, când îl înțelegem și îl aplicăm. Încrederea ta în Biblie are legătură directă cu credința pe care o ai în faptul că a fost inspirată.
Cum putem fi siguri că este fără cusur și demnă de încredere? Pavel ne oferă ajutor dându-ne un răspuns la această întrebare: “Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16).
Când Dumnezeu Și-a descoperit adevărul scriitorilor umani, El a “insuflat” Cuvântul Său. Când dictăm cuiva o scrisoare, “noi suflăm un mesaj” și altcineva îl scrie. Deci scriitorii au scris pur și simplu după dictare? Dacă cunoști Biblia în mod temeinic, îți dai seama că Petru nu seamănă cu Ioan, Ioan nu seamănă cu David, într-un fel sau altul, personalitatea fiecărui scriitor s-a păstrat fără a corupe textul. Acest fapt exclude ideea de dictare.
Petru spune: “nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:20-21). Aceasta este răspunsul la întrebarea de mai sus.
2) El te va susține. Când treci prin experiențe haotice, Cuvântul lui Dumnezeu îți oferă stabilitate. Nici un alt sfat nu te va ajuta așa cum o face El. Nici un alt adevăr nu te va ajuta să rămâi în picioare în furtunile îndoielii și ale incertitudinii. Nici o altă realitate nu-ți va da tăria de care ai nevoie în fiecare zi”.