01 Decembrie

0
32

“˜Ispititorul s-a apropiatde El, si i-a zis: “˜Daca esti Fiul lui Dumnezeu, porunceste ca pietrele acesteasa se faca pâini.’ Matei 4:3

Domnul Isus a fost ispitit prin faptul ca diavolul I-a cerut sa transforme pietrele în pâini.  Pentru ca stia ca dupa 40 de zile de post, Domnul Isus flãmânzise, diavolul i-a spus: Întrucât esti Fiul lui Dumnezeu, porunceste acestor pietre sa se faca pâine!’

Turistii care au vizitat zona în care a fost ispitit Domnul Isus, pot sa marturiseasca ca în întrega zona se pot vedea pietre rotunjite care parca rasar din nisip. Pentru cineva care a postit 40 de zile si 40 de nopti, aceste pietre pot fi identificate foarteusor cuniste pâini coapte pe vatra.

Acest fapt, nu l-a putut însela însa pe Domnul Isus. El stia ca pietrele sunt pietre, iar cel care Îl ispiteste este diavolul. De aceea, pentru a i se împotrivi, El citeaza cuvintele Scripturii: “˜ Omul nu traieste numai cu pâine , ci cu orice cuvântcare iese din gura lui Dumnezeu.’

Prin aceste cuvinte, Domnul Isus a aratat ca viata înseamna mai mult decât a avea stomacul plin. Mult mai importanteste sa avem inima plina.

Una dintre ispitele cele mai frecvente cu care ne confruntam astazi,  este dorinta de a avea mai mult. Fericirea poate fi atinsa, îsi zic unii numai daca reusesti sa ai ceva mai multa sanatate, mai multi bani, mai multe resurse materiale si mai multa putere.

Pentru a fi cu adevarat fericiti, ceea ceavem cu adevarat nevoie este însa sa-L avem mai mult pe Dumnezeu prezent în inimile noastre, si o mai mare masura a Cuvântului Sau în viata noastra.

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; umple si viata mea de Tine si de Cuvântul Tau, pentru ca sa nu mai fiu ispitit de gunoaiele acestei lumi. Amin.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.