“Vouă vi s-a dat harul”¦ să “¦ pătimiți pentru El” (Filipeni 1:29)
Tu ai nevoie de acea credință care se încrede în Dumnezeu în vremuri bune, dar care te sprijină și în situații dificile. Biblia spune: “Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! “N-aveți nici o teamă de ei, și nu vă tulburați! Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn” (1 Petru 3:14-15).
Dumnezeu are în vedere viitorul. Așadar, fie că drumul pe care ai fost chemat să mergi este dificil, fie că este ușor, atitudinea ta trebuie să fie una de “sfințire în inimă”, recunoscându-L pe “Hristos ca Domn al vieții tale”. Vânzarea lui losif ca sclav a dus la salvarea familiei sale. Groapa cu lei l-a condus pe Daniel spre o funcție de conducere. Hristos a intrat în lume printr-o naștere din fecioară și a răscumpărat-o printr-o moarte nedreaptă. Tu crezi ce propovăduiește Biblia ““ că nici un dezastru nu este în ultimă instanță fatal?
Chrysostom a crezut. El a fost arhiepiscopul Constantinopolului între 398 și 404 d.Hr. El și-a câștigat adepți prin denunțările sale elocvente ale corupției din biserică. De două ori alungat de către autorități, el a întrebat: “De ce să mă tem? De moarte? Dar eu știu că Hristos este viața mea și prin moarte am de câștigat. De exil? Dar pământul este al Domnului și plinătatea lui este a Domnului. De pierderea avuției mele? Dar noi nu am adus nimic în lume și nu putem lua nimic cu noi.
Astfel, toate spaimele din lume sunt fără importanță în ochii mei; și zâmbesc în fața tuturor lucrurilor din lume. Nu mă tem de sărăcie; nu tânjesc după bogății. Nu mă dau în lături de la moarte”. Asta înseamnă să suferi cu har!