Pentru români și pentru România, ziua de 1 Decembrie este sărbătoarea națională care ne amintește de momentul unirii principatelor române pentru a forma România Mare.
În această zi de 1 Decembrie 1918 a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, moment istoric prin care s-a decis unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Iar această adunare, prin deciziile care au fost exprimate, reprezintă ziua în care s-a încheiat procesul de formare a României Mari.
Chiar dacă de atunci au trecut mai mult de 100 de ani și două războaie mondiale, s-au schimbat sisteme politice și structuri sociale, aceste principate, cu mici pierderi, sunt împreună și astăzi.
De aceea, se cuvine să sărbătorim și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru curajul delegaților care au votat unirea la această Adunare Națională, pentru înțelepciunea acestora și pentru prețul pe care l-au plătit ca România Mare să capete recunoaștere internațională și să rămână un stat unitar.
De aceea, manifestările și defilarea militară de astăzi sunt pe deplin îndreptățite, încununând actul de sărbătoare.
Numai că, pe lângă Unirea Principatelor, ar fi trebuit să se realizeze și unitatea românilor. Locuitorii din aceste provincii românești ar fi trebuit să depășească trăsăturile provinciale și să-și însușească un caracter național. Numai că această diviziune a continuat atunci și este tot mai accentuată astăzi.
Deși sărbătorim „Ziua Unirii”, națiunea este tot mai divizată. Nu se poate să nu se observe faptul că există o mare diviziune politică. Partide care au apărut așa, peste noapte, și-au însușit politici și platforme prin care i-au condamnat pe rivali, au semănat diversiune.
În locul partidelor creștine conservatoare, care exprimau spiritul românesc, ne-a fost impus Partidul Comunist, cu o ideologie atee despre lume și viață, iar după căderea lui, partidele care au inundat scena politică au răsărit precum ciupercile după ploaie.
Încet-încet, s-a trecut de la conservatorism spre progresism și un pretins suveranism, care, la fel, ne este impus prin politici importate.
Fiindcă scena politică este într-o criză profundă, nu știm câte alte „isme” vor mai apărea și cu ce nuanțe, divizând și mai mult societatea.
În același timp, se accentuează și o diviziune socială între cei bogați și cei săraci, muncitori și pensionari, patroni și angajați. Nu știu cum se face că cei înălțați pe treptele ierarhiei sociale și cei ce au bani se tot îmbogățesc, iar cei care nu se numără printre cei privilegiați tot sărăcesc. Ba, mai mult, trebuie să și plătească prin taxe și impozite greșelile pe care aceștia le fac!
Există apoi și o mare diviziune spirituală. Deși ne place să ne numim o națiune creștină, sunt tot mai puțini creștinii practicanți, care sunt tot mai desconsiderați și nu prea își mai găsesc loc în societate.
De aceea, pentru tot mai mulți români se potrivește statutul spiritual pe care apostolul Pavel l-a prezentat lui Timotei, despre starea oamenilor din zilele din urmă, spunând:
„…în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” (2 Tim. 3:1-5)
Conștienți de această măsură a divizării care se accentuează continuu, trebuie să ne întrebăm: mai pot românii să fie împreună și, pe lângă Sărbătoarea Unirii Principatelor, să avem și „Sărbătoarea Unirii Românilor de Pretutindeni”?
Dacă în dreptul acestei alternative se pot ridica multe semne de îndoială, iar din punct de vedere omenesc pare a fi o stare imposibilă, acest fapt poate deveni o realitate prin puterea lui Dumnezeu.
Sunt multe exemple în istorie când persoane și națiuni învrăjbite au ajuns înfrățite, experimentând cea mai înaltă stare de unitate.
Această binecuvântare este posibilă prin:
CREDINȚĂ AUTENTICĂ
Înainte ca să vindece și să schimbe relațiile, credința adevărată schimbă lăuntrul inimii celui ce crede. În acest fel, prin credință, o persoană este eliberată de vechiul caracter păcătos și agresiv și transformată într-o făptură nouă. În acest sens, Domnul Isus ne îndeamnă:
„Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine.” (Ioan 14:1)
Iar Iuda, fratele Domnului, ne atenționează spunând:
„Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.” (Iuda 1:3)
Experimentând această credință autentică, apostolul Pavel a fost transformat dintr-un agresor într-un apărător suferind alături de cei pe care i-a prigonit. Despre această schimbare el a mărturisit spunând:
„Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” (Gal. 2:20)
Pe lângă credință, pentru o unitate desăvârșită este nevoie și de:
CURĂȚIE ADECVATĂ
După cum lumina nu poate fi pusă împreună cu întunericul și viața nu poate fi împreună cu moartea, tot așa nu se poate realiza o unitate deplină atunci când cele două părți nu sunt în curăție. Iar această curăție este posibilă numai prin pocăință și înnoirea realizată de Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt.
Experimentând această înnoire, apostolul Pavel a mărturisit că:
„Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Cor. 5:17)
Apoi, cei care experimentează unitatea sunt angajați într-o:
CONSACRARE ACCENTUATĂ
Unitatea nu este numai o stare de părtășie statică, ci un exercițiu continuu împlinit în armonie. De aceea, pentru unitate deplină, fiecare trebuie să-și împlinească slujba lui, pentru ajutorarea altora și pentru înălțarea lui Dumnezeu.
În acest fel, viața nu mai este egocentrică, ci teocentrică și altruistă.
Cunoscând toate acestea, în această zi este potrivit să spunem: „LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!” și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru națiunea în care ne-a așezat.
Dar, în același timp, trebuie să ne unim în rugăciune, cerând lui Dumnezeu ca, pe lângă unirea principatelor române, să ajungem să trăim și cea mai înaltă stare de unitate între români.
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu
