CINE MAI MULȚUMEȘTE?

0
11
Thank You God written on blackboard
În societatea americană este desemnată o zi a recunoștinței. Dacă la început în această zi predomina mulțumirea față de Dumnezeu, care a binecuvântat pământul pentru o recoltă bogată, și mulțumirea pentru cei din familie și cei apropiați, care au fost un ajutor reciproc pentru realizarea acestora, foarte repede această zi s-a transformat într-un ceremonial.
De aceea, în prezent un loc important se acordă curcanului, petrecerii, bucatelor și, mai ales, invitaților prezenți la această ocazie. Toate acestea au răpit timpul pentru recunoștință, iar locul lui Dumnezeu a fost luat de alte lucruri.
Dar să nu-i judecăm numai pe cei din America, pentru că există o tot mai mare criză de recunoștință în întreaga lume. Dacă în timpul misiunii publice a Domnului Isus, din zece leproși s-a întors numai unul singur ca să mulțumească, oare care ar fi procentul mulțumitorilor astăzi? Și câți mai sunt cei pentru care mulțumirea nu este o stare ocazională, ci o jertfă continuă?
Vorbind despre cei care L-au însoțit în timpul misiunii Sale publice, Domnul Isus a spus:
„Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine…” (Mat. 15:8)
Cunoscând aceste situații, este potrivit să ne întrebăm: oare mai sunt astăzi oameni mulțumitori, a căror jertfă de mulțumire arde neîncetat?
Găsim răspuns la această întrebare înțelegând că cei mulțumitori:
IAU SEAMA LA BINECUVÂNTĂRILE LUI DUMNEZEU
Mulți oameni nu mai sunt mulțumitori fiindcă nu mai găsesc motive de mulțumire. Aceștia nu mai văd binecuvântările pe care Dumnezeu le înnoiește pentru ei în fiecare dimineață și, mai mult, le consideră a fi ceva care li se cuvine. De aceea, pentru că ceea ce așteaptă este mult mai mult decât ceea ce primesc, devin nemulțumiți, cârtitori și chiar batjocoritori.
În locul jertfei de mulțumire, aceștia aduc o jertfă a nebunilor, care îi face să fie și mai vinovați înaintea lui Dumnezeu.
Pentru a înțelege mulțimea binecuvântărilor lui Dumnezeu trebuie să ne amintim despre mărturia Cuvântului Scripturii, care ne-a atenționat că:
„…orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” (Iac. 1:17)
Și apoi, nu putem realiza nimic fără ajutorul lui Dumnezeu, iar tot ceea ce avem este doar prin puterea Domnului Isus. În acest sens apostolul Pavel întreabă:
„Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” (1 Cor. 4:7)
Accentuând acest adevăr, apostolul Ioan subliniază imposibilitatea de a face ceva prin noi înșine, adăugând cuvintele Domnului Isus, care a precizat că:
„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod; căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.” (Ioan 15:5)
De aceea, pentru a găsi motive pentru mulțumire, trebuie să ne rugăm asemenea omului după inima lui Dumnezeu, David, spunând:
„Binecuvântă, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îți iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale; El îți izbăvește viața din groapă, El te încununează cu bunătate și îndurare; El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul…” (Ps. 103:2-5)
Apoi sunt gata să mulțumească lui Dumnezeu cei care, pe lângă conștientizarea darurilor primite:
ÎL PREȚUIESC PE CEL CARE LE-A DAT
Mulțumirea este accentuată atunci când darul oferit vine din partea unei persoane iubite. Cu câtă bucurie copiii pot să spună despre anumite lucruri: „Acestea sunt de la mama, de la tata sau de la bunici!”
Binecuvântările pe care le primim vin însă de la Dumnezeu, prin mijlocirea Domnului Isus și lucrarea Duhului Sfânt. De aceea și cel mai neînsemnat lucru trebuie să fie ultra prețuit din pricina originii lui.
Pentru a înțelege originea acestor binecuvântări, Domnul Isus a subliniat un contrast spunând:
„Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:13)
Dacă te-ai obișnuit să enumeri binecuvântările doar ca un rezultat al efortului personal, nu uita că, în ultimă instanță, acestea vin din partea lui Dumnezeu. Ceea ce ne-a dat Dumnezeu privește nu numai viața de aici, ci și cea viitoare, aceasta însemnând veșnicia și slava viitoare.
Aducând în atenție această perspectivă, apostolul Pavel a mărturisit că:
„Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Cor. 2:9)
Sunt însă cuprinși în ceata mulțumitorilor cei care:
INVESTESC PENTRU A FI UN MOTIV DE MULȚUMIRE
Tot mai mulți oameni nu pot să fie mulțumitori fiindcă ei consideră că ceea ce au primit le aparține, iar darurile primite nu sunt la măsura pe care ei o așteptau. Numai că Dumnezeu ne binecuvântează purtându-ne de grijă de nevoile noastre, dar mai ales ca să ne învețe ca din ceea ce am primit să oferim și altora. În acest sens este deosebită fericirea menționată de apostolul Pavel, care a spus:
„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine.
În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuși a zis: «Este mai ferice să dai decât să primești.»” (Fapte 20:33-35)
De aceea, mulțumirea trebuie exprimată nu numai prin rugăciune și doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte care să răspundă nevoilor celor din jurul nostru.
Știi pe cineva care ar rosti o rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru o faptă bună pe care ai făcut-o pentru el la vremea potrivită? În acest sens, apostolul Pavel anunță că:
„Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre.
În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.
Căci ajutorul dat de darurile acestea nu numai că acoperă nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu.
Așa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Hristos și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți;
și-i face să se roage pentru voi și să vă iubească din inimă pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi.
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Cor. 9:10-15)
De aceea, în loc de o întrebare, te îndemn să fii mulțumitor lui Dumnezeu pentru toate lucrurile și să-i ajuți pe alții în nevoile lor, ca să ajungi un prilej de mulțumire!
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.