Pentru toți cei care au avut parte de întâlnirea cu Domnul Isus după înviere, această experiență a adus transformări radicale. Astfel, viața lor a fost complet diferită față de ceea ce erau înainte. Acest contrast poate fi evidențiat și în viața celor doi ucenici care, în seara zilei învierii, mergeau spre Emaus.
Pentru a descoperi acest mare contrast, menționez că, înainte de întâlnirea cu Domnul Isus Cel înviat, în dreptul acestora poate fi menționat:
- DRUM NEPOTRIVIT
Este surprinzător faptul că cei doi ucenici, Cleopa și posibil Luca, în ziua învierii, au plecat spre Emaus. Un drum care cobora din punct de vedere al altitudinii, dar care îi și depărta de Ierusalim. Emaus era situat la 60 de stadii față de Ierusalim, ceea ce reprezintă aproximativ 11 km.
Astăzi, Emausul, deși nu poate fi localizat cu exactitate, simbolizează depărtarea de Cetatea Păcii și înaintarea spre cetatea lumii. Dacă Ierusalimul reprezintă locul prezenței lui Dumnezeu, călătoria spre Emaus simbolizează apropierea de lume. De subliniat este și faptul că, pe când toți ceilalți ucenici au rămas în Ierusalim, cei menționați au părăsit Ierusalimul, mergând spre Emaus și spre înserare și întuneric.
Chiar dacă din punct de vedere fizic astăzi nu mai sunt oameni care să coboare pe același drum fizic, din punct de vedere spiritual, sunt tot mai mulți care părăsesc locul prezenței lui Dumnezeu și călătoresc pe un drum greșit spre asemănarea cu lumea.
- DISCUȚII NEREALISTE
Pentru ucenicii care coborau spre Emaus, nu era numai drumul nepotrivit, ci și discuțiile au fost nerealiste. Fiindcă nu se poate ca într-o călătorie mergând pe jos să nu fie subiecte care să fie dezbătute până în cele mai mici detalii și cei doi ucenici au discutat între ei.
Numai că subiectul discuției lor avea în atenție evenimente trecute. Iar în cadrul acestora, au discutat cu siguranță despre arestarea, judecata și moartea Domnului Isus, frământați de multe întrebări.
Numai că discuția lor trebuia să aibă un subiect mult mai actual, referitor la învierea Domnului. Despre acest fapt, evanghelistul Luca a menționat că:
„… vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase” (Luca 24:14). În timpul acestora erau așa de concentrați încât : „Pe când vorbeau și se întrebau, Isus S-a apropiat și mergea pe drum împreună cu ei.” (Luca 24:15), fără să-L fi cunoscut.
Câtă dragoste; Domnul Isus S-a apropiat de cei rătăciți; și câtă orbire; aceștia nu L-au cunoscut! Iar atunci când Domnul Isus i-a întrebat despre vorbele pe care le schimbau între ei pe drum, aceștia nu s-au trezit și nu au realizat noul context, și nu L-au cunoscut pe Domnul.
Nu-i așa că și astăzi sunt mulți oameni care sunt atât de preocupați de ei, de ceea ce li se întâmplă și de evenimentele trecute, încât sunt rupți de realitate?
- DURERE NEMĂRGINITĂ
Răspunsul pe care cei doi ucenici l-au dat întrebării adresate de Domnul Isus a fost, mai întâi, o exprimare a durerii, fiindcă s-au uitat triști, și apoi a nedumeririi, fiindcă nu puteau să creadă că este cineva care nu a auzit și nu știe ce s-a întâmplat în ultimele zile în Ierusalim.
De aceea, în loc de explicații, aceștia au exprimat indignare și chiar acuzare (Luca 24:18-20). Aceste manifestări evidențiază măsura durerii de care erau cuprinși. Iar acest fapt dovedește că, fără înviere, lacrimile nu pot să înceteze, iar durerea este tot mai profundă.
- DESNĂDEJDE DE NEIMAGINAT
Răspunsul oferit de cei doi, tovarășului lor de călătorie exprimă, însă, și o deznădejde de neimaginat, exprimată prin afirmațiile:
„Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. Ba încă niște femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineață la mormânt, nu I-au găsit trupul și au venit și au spus că ar fi văzut și o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu. Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt și au găsit așa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” (Luca 24:21-24).
Aceste afirmații dovedesc o măsură foarte mare de necunoaștere a Domnului Isus, de necredință în cele auzite și de neacceptare a adevărului, experiențe care au accentuat și mai mult starea lor de deznădejde.
Dar să nu-i acuzăm numai pe ei, fiindcă starea de deznădejde este atât de comună și astăzi!
- DESTIN NESIGUR
Urmărindu-i pe cei plecați spre Emaus, descoperim că aceștia nu urmăreau niciun scop precis. Doar mergeau spre această locație fără să fi urmărit ceva important. Acest fapt arată că viața fără înviere nu numai că nu are sens, dar nici nu are un destin sigur.
Atât de mulți oameni aleargă și astăzi asemenea celor doi ucenici, fără să știe unde merg, dar și nici ceea ce urmează să facă sau ce are să li se întâmple.
Numai că, după această experiență tristă care definește viața fără înviere, cei doi ucenici au trăit o transformare profundă la întâlnirea cu Domnul Isus Cel înviat.
Această transformare este confirmată de:
- Mintea luminată
Prima schimbare pe care au trăit-o după conversația avută cu Domnul Isus, după înviere, a fost luminarea minții. Iar această luminare le-a fost adusă prin înțelegerea Scripturilor, interpretate de Domnul Isus, care le-a spus:
„O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?” Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” (Luca 24:25-27)
Și astăzi sunt oameni „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Cor. 4:4), dar care descoperă lumina adevărului atunci când cunosc și înțeleg Scripturile:
„Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” (2 Cor. 4:6)
După iluminarea minții, cei care L-au întâlnit pe Hristos Cel înviat, au:
- Ochii deschiși
Aceasta a fost o experiență reală pe care au trăit-o cei doi ucenici la frângerea pâinii, înfăptuită de Domnul Isus, despre care evanghelistul Luca a afirmat că:
„Pe când ședea la masă cu ei, a luat pâinea; și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.” (Luca 24:30-31). Apoi, experiența lor a fost mult mai profundă, experimentând:
- Inima înflăcărată
Dacă înainte de întâlnirea cu Domnul Isus, inimile celor doi ucenici erau întristate și atât de împovărate încât nici nu au fost atenți că cineva a început să meargă cu ei pe drum, când Domnul a început să le tâlcuiască Scripturile, inimile li s-au aprins. Despre această experiență, chiar ei înșiși au mărturisit, spunând:
„Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32)
Numai că, după aceste experiențe, n-au mai rămas pasivi, ci au plecat imediat spre Ierusalim, având:
- Picioarele antrenate
Dacă înainte de întâlnirea cu Domnul Isus după înviere, aceștia abia își târau picioarele, mergând spre Emaus, acum, deși era târziu în noapte, au pornit în pas alert spre Ierusalim. Evanghelistul Luca prezintă această călătorie, menționând că:
„S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim și au găsit pe cei unsprezece și pe cei ce erau cu ei, adunați la un loc și zicând: „A înviat Domnul cu adevărat și S-a arătat lui Simon.” (Luca 24:33-34)
Ajunși în camera de sus unde erau adunați ceilalți ucenici, aceștia au mărturisit având:
- Limba dezlegată
„…ce li se întâmplase pe drum și cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.” (Luca 24:35) Nu au mai povestit despre cele vechi, ci au purtat un mesaj nou despre învierea Domnului Isus!
Care dintre aceste două tablouri ți se potrivește? Dacă încă nu ai experimentat o întâlnire personală cu Domnul Isus, este momentul să iei aminte la experiențele pe care le trăiești, la cercetarea Scripturii și la revelația specifică prin care Domnul Isus ți se descoperă în mod personal, ca să trăiești o viață nouă!
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu
