Japonia are nevoie disperată de Cristos… dar nu-L caută

0
64
Japan

O cultură a respectului

Cei mai mulți dintre noi când auzim de Japonia, probabil ne gândim la anime, manga, la tehnologia avansată a japonezilor, la roboți, la muntele Fuji, la Tokyo – cel mai mare oraș din lume, la țara cu oamenii cei mai longevivi, la mâncarea sănătoasă sau la alte lucruri interesante pe care le-am auzit din diferite surse, despre Țara soarelui răsare.

Am avut nemeritatul har de a experimenta personal această lume, deși niciodată înainte nu am fost interesată în mod special de ea. Sora mea a locuit acolo cu familia ei câțiva ani, iar anul trecut – ultimul an al șederii lor acolo, am mers să o vizitez imediat ce a născut cel de-al doilea copil.

Primul contact cu această cultură atât de diferită de ceea ce am văzut până acum în Europa, a avut un impact ireversibil pentru mine. În primul rând am fost impresionată profund de respectul social pe care l-am întâlnit la fiecare magazin sau instituție, unde clienții sunt tratați cu un respect pe care nu cred că-l mai întâlnești în vreo altă țară ca simplu client, decât ca rege. Prea multa lor smerire în intenția de a da importanță clientului, atitudinea lor de slugă m-a șocat. Am fost de asemenea foarte impresionată să văd cum oamenii își fac datoria până în cele mai mici detalii despre care nu m-aș fi gândit că e neapărat de datoria lor să o facă.

Pe lângă acest aspect, Japonia e țara unde în general nu se fură, precum în România pe vremea lui Vlad Țepeș. Mi-am lăsat în parcare bicicleta cu un coș plin de produse până am intrat în magazin să fac alte cumparaturi. Dacă se întâmplă să îți pierzi portofelul în metrou, toate șansele de a-l recupera intact sunt de partea ta.

Acest instinct de respect social e atât de înrădăcinat în cultura lor încât dă impresia că, spre deosebire de rasa umană din celelalte continente, în Japonia instinctul natural e acela de a acționa prioritar în favoarea celuilalt. Însă aceasta e doar fața vizibilă a realității, și e ceea ce m-a determinat să caut în ce măsură această cultură a respectului necondiționat față de aproapele, atât de specific creștinismului, are într-adevăr legătură cu Dumnezeu.

Civilizație fără credință

Cu fiecare aspect nou descoperit, am fost șocată să realizez că această societate atât de ordonată, curată, echilibrată, cinstită și respectuoasă nu datorează aceste virtuți nicidecum credinței în Dumnezeu…. citește mai mult

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.