In asteptarea ultimei sanse”¦.

5
33

-Nu vreau sa te descurajez, i-a spus unchiul Bijoy L., un autobuz a fost atacat chiar ieri în Chitwan de catre insurgentii maoisti si s-a soldat cu 37 morti si 70 de raniti…. mai gânditi-va. Oricum nu mai puteam da înapoi, echipa era pregatita si urma sa plecam a doua zi în SE Nepalului. Tuseam de o saptamâna si m-am gândit ca, printre altele, caldura de acolo ma va ajuta sa scap de tuse. Ce-i drept, nu ne asteptam sa fie atât de cald. Zilele de canicula din vara lui 98 în Varanasi ne-au revenit brusc în memorie.

Kalimpongul este binecuvântat cu o clima blânda, dar în cele mai multe locuri din India nu este asa. Într-o ora si jumatate de mers cu autobuzul am fost opriti de patru ori pentru verificarea eventualelor arme care ar putea exista la bord. Nepalul este în punctul culminant al unei crize politice care se prelungeste de mai bine de cincisprezece ani, în care insurgentii maoisti ataca autobuze, masini, case etc. pt a se impune prin violenta ca putere în stat. Cu toate astea, am ajuns cu bine în Damak, un mic orasel situat în sesurile înguste ale Nepalului de E. Hotelul la care Susan rezervase camere, era plin, fusese o neîntelegere sau asa ceva…dar nu ne-am descurajat, am plecat spre un alt hotel, unde am si fost cazati. Arata bine. Singura problema era caldura insuportabila din camera si de afara.

nepal1.jpg

Seara, ne-am întâlnit cu cei patru prieteni ai lui Susan de la Scoala Biblica Bhutaneza, ale caror spuse au stârnit în noi revolta, uimire si admiratie fata de situatia de fapt a refugiatilor, în ansamblu. Fiecare si-a spus povestea raspunzând, în principiu la întrebarea: “Cum ai ajuns aici?” Bhutanul este una din cele mai conservatoare tari din lume, în ce priveste pastrarea culturii si mai ales a religiei de stat. Numerosii nepalezi, care formau deja aproape o treime din populatie, constituiau un pericol pentru pastrarea identitatii nationale. Ei doreau scoli în nepali si pastrarea culturii lor, împreuna cu religia hindusa sau crestina, ambele straine de Bhutan.

De aceea, în 1992, regele a dat un decret prin care nepalezii trebuiau fie sa devina cu adevarat bhutanezi: sa vorbeasca limba de stat, dzonka, sa poarte costumul national impus tuturor, sa treaca la budismul tibetan, sa faca lucrurile asa cum le faceau ei, bhutanezii, sau sa paraseasca tara de urgenta. Cei mai multi nu s-au supus, de aceea, au fost batuti si alungati în Nepal.

-Daca vreti scoala în nepali, atunci plecati în Nepal. Dintre toti, crestinii erau cei mai indezirabili, fiindca voiau sa-i atraga si pe ceilalti la aceasta religie straina. Ajunsi în Nepal, printr-o întelegere între state, li s-a oferit o jungla nefolosita de nimeni drept adapost. Refugiatii s-au organizat singuri construindu-si case de bambus, luând totul de la început si încercând sa se adapteze la clima tropicala, ostila, din S Nepalului, ei oameni ai muntilor, nascuti si traiti în racoarea vailor înverzite. Dupa unele discutii, care s-au soldat cu împartirea în patru categorii a refugiatilor, statul nepalez a încetat sa mai pledeze cauza acestor nedoriti. Bolile, lipsa electricitatii, a apei potabile curente, a celor mai elementare norme de igiena si grija medicala, au devenit niste probleme care au ramas doar ale lor. Refugiatii au fost expres aruncati în cîteva jungle din jurul Damakului, acolo unde nu merge nimeni de buna voie.

nepal2.jpg

Cât despre crestini, cei patru cu care am vorbit, vietile lor aminteau de eroii credintei, pe care noi îi credeam undeva în trecutul îndepartat: în primele trei secole, mai apoi în Evul Mediu, sau în regimurile totalitare comuniste deja apuse ale Europei de est. Si totusi, aveam în fata trei barbati si o fata de 26 de ani, care povesteau zâmbind cum au fost primiti în Nepal, închisi pentru credinta lor, batuti, schingiuiti, deposedati si de ultimele drepturi umane care le mai ramasesera (dreptul de a citi Biblia, fiind unul din ele). În toate încercarile, Domnul a fost cu ei. Rugaciunea cu credinta i-a mentinut, i-a întarit si i-a readus printre oameni, caci au fost eliberati înainte de termenul stabilit (doar dupa 14 luni, în loc de trei ani cât fusese sentinta initiala).

Cel mai mult m-a impresionat fata. Nu puteam crede ca un copil de numai 13 ani, vârsta ei de atunci, la venirea în Nepal, a putut avea o relatie atât de profunda cu Domnul Isus, încât nu a vrut sa renunte la ea cu nici un chip si curajul sa mearga pâna la moarte pentru Domnul ei…. Schingiuitorii s-au lovit de un astfel de caracter ca de o usa de bronz. Unii au fost câstigati la Domnul, altii au ramas în continuare tortionari.

A doua zi am mers în tabere, sa vedem cum traiau refugiatii. Dimineata, în plina canicula, am ajuns mai întâi într-un loc aproape deschis cu foarte putina umbra. Am vizitat o scoala. Copiii stateau în case din bambus, cu peretii împletiti ca si gardul, prin care vedeai afara, rânduri-rânduri, paziti cu nuielele. Erau peste zece mii. Intrarea noastra acolo, a produs o mare atractie. Toti copiii voiau sa ne vada, sa ne atinga, sa comunice cu noi…poate prin noi voiau sa trimita un mesaj omenirii care-i uitase. Am ajuns într-una din casele de bambus, cea a profesorilor, hindusi si budisti. Ne-am asezat pe cele câteva banci, putin intimidati de cei care ne înconjurau. Ne priveau mirati, tulburati de vizita noastra…oare de ce venisem? Unul dintre ei si-a facut curaj… – Va multumim ca ati venit, suntem onorati, ce mai…. stiti ca noi suntem aici, refugiati, ca noua nu ne-a ramas decât speranta, …. pe care n-o prea mai avem… am dori sa va rugam sa ne încurajati cu ceva….daca puteti…daca aveti ceva sa ce spuneti…

Atunci am realizat ca ne aflam în plinatatea unei întâlniri divine, ca Dumnezeu deschisese inimile acelea pentru Cuvântul lui, ca asteptau ceva …ca ne asteptau. Susan s-a ridicat si l-a prezentat pe Domnul Isus ca fiind singurul liman pentru cel ce se simte parasit. Apoi eu si L. am vorbit din perspectiva unora care au trecut prin comunismul totalitar, care te face sa te simti refugiat în propria tara.

“Daca Dumnezeu ne-a eliberat pe noi, pe români, ne-a redat demnitatea si speranta, o va face si cu voi, pentru ca va iubeste la fel de mult”.

I-am invitat sa vina la acelasi Domn iubitor, care are un destin pentru noi toti. Au fost miscati. La plecare, cel care tinea ordinea cu o nuia, s-a tinut dupa noi. L. a simtit sa-i spuna, ca din partea Domnului: “Va veni si ziua voastra, asa cum a venit si a noastra.” M-am întrebat, gândindu-ma la refugiati, de ce nu pleaca, de ce nu încearca alte optiuni. Multi dintre ei traiesc aici de 13 ani si sperantele la nivel politic mor probabil cu fiecare zi. Dar refugiatii sunt oamenii unui ideal: merita sa rabzi totul pentru credinta ca într-o zi te vei întoarce acolo, în munti, unde ti-ai lasat, în mijlocul raiului terestru, case, pamânturi….racoarea vailor.

nepal3.jpg

Am renuntat la prânz (cui îi mai ardea), pentru a vizita o a doua tabara de refugiati. Pe o alee strâmta, dar curata, din loc în loc, ne priveau, ne salutau oameni din alta lume, copii murdari, mici întreprinzatori din pravalioarele lor întunecoase. Aici, traiau si încercau sa nadajduiasca circa 23.000 de oameni. Am stat de vorba si ne-am rugat cu câtiva pastori. În tabara sunt 8 biserici si numarul crestinilor este în crestere. Am fost invitati sa participam la un serviciu divin, seara. Fetele au dat câte o marturie. Eu am predicat. Mesajul pe care l-am avut s-a bazat pe ideea ca Dumnezeu are un scop si un plan pentru fiecare. “Iata cu Daniel, un refugiat ca voi, Dumnezeu a facut lucruri mari si l-a pus chiar într-o pozitie de conducere. În orice caz, Dumnezeu înalta sau coboara pe cine vrea si inima oricarui lider este în mâna lui”.

În toate aceaste trei zile toride, si-atât de pline, El a avut un mesaj si pentru noi. Sa ne-amintim. Am trait o parte din viata în comunism si aproape ca am uitat cosmarul acela. Dumnezeu ne-a readus în memorie ce a facut pentru noi atunci, în iarna lui 89. Sa ne rugam pentru altii care trec prin situatii similare. Acesta este scopul experientelor prin care trecem în viata. Sa ne identificam mai usor si sa ne putem ruga.

Puncte de rugaciune:

-pentru ca regimul de epurare etnica sa înceteze în Bhutan
-pentru cei care traiesc acolo, în taberele de refugiati, în conditii subumane
-pentru ca mai multi crestini sa fie sensibilizati sa-i slujeasca pe acesti oameni care nu mai au drepturi pe pamânt
-pentru copii, adevarata lor speranta, ca macar ei sa aiba o soarta mai buna, spre slava Domnului si poate macar ei sa se întoarca înapoi în Bhutan, tara promisa…
-cât mai multi oameni din tabara sa raspunda la mesajul Evangheliei.

In asteptarea ultimei sanse”¦.
Da o nota acestui articol

5 COMENTARII

  1. corina
    8 ianuarie 2008
    Eu chiar am de facut o tema despre refugiati si am tot cautat sa vad care este perspectiva biblica cu privire la refugiati, niste versete care sa incurajeze pe acesti oameni. E o problema foarte importanta si consider ca noi crestinii ar trebui sa ne implicam sa-i ajutam pe acesti oameni, sa renuntam la confortul nostru si sa aratam acestor oameni dragostea lui Isus care este in noi.

  2. dynasty, intra pe situl web http://www.timoteams.ro si pe http://www.promisiune.info si contacteaza organiatia noastra Tineri pentru misiune pentru a primi mai multe informatii cu privire la oportunitati de misiune
    domnul s afie cu tine!

  3. vreau si eu niste detalii despre aceasta lucrare.si ceva adrese de contact!va rog mult:D
    Domnul sa va binecuvinteze!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  4. Nu e prima data cand aud povesti de genul asta sincer sunt chiar impresionat. Intr-un fel as vrea sa ajut si eu. M-am gandit la un anumit aspect la faptul ca daca aveam sansa sa plec undeva prin Africa sau Asia,oriunde e nevoie de ajutor, plecam cu cea mai mare placere dar din pacate nu mi sa oferit aceasta sansa.Daca poate sa imi spuna cineva cum reusesc sa fac acest lucru?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.