14 MARTIE – OCROTIțI DE ÎNGERI

0
139

-“El va porunci Îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 91:11)-

Tot la două săptămâni misionarul se ducea în oraș să cumpere provizii medicale pentru un mic spital de campanie unde slujea. Într-una din călătoriile lui, el a văzut doi oameni bătându-se pe stradă. Unul din ei era rănit grav, așa că s-a oprit, i-a tratat rănile și i-a spus despre dragostea lui Dumnezeu. Apoi s-a îndreptat spre casă, oprindu-se în junglă să înnopteze. Când a vizitat orașul după alte două săptămâni, un om s-a apropiat de el; același pe care îl ajutase în călăto­ria lui anterioară. Omul a spus: “Știam că ai la tine bani și medicamente, așa că gașca noastră a plănuit să te urmărească în locul unde ai campat și să te omoare pentru bani și medicamente. Dar chiar când eram pe cale să te atacăm, am văzut douăzeci și șase de paznici armați în jurul tău”.

Misionarul a răspuns: “nu, e imposibil; eram singur”. Omul a continuat să povestească: “Și amicii mei i-au văzut, i-am numărat”. Câteva luni mai târziu, când misionarul a povestit cele întâmplate în biserică în țara lui, cineva l-a întrerupt: “în ce zi s-a petrecut exact?” Când misio­narul i-a precizat ziua exactă, omul a fost surprins. El a spus: “Exact în acea noapte în Africa era dimineață aici și am simțit un puternic îndemn de a mă ruga pentru tine. A fost atât de puternic încât am sunat câțiva oameni să vină la biserică și să se roage cu mine. Toți cei care v-ați rugat împreună cu mine vă rog să vă ridicați în picioare. Unul câte unul, misionarul i-a numărat; douăzeci și șase, exact numărul paznicilor armați. Adevărul este acesta: “El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.