Supraviețuire sau înflorire spirituală?

0
173

Supraviețuire sau înflorire spirituală?

(în timpul pandemiei generate de COVID-19)

În ultimul timp s-a scris/vorbit mult despre supraviețuirea noastră spirituală în timpul pandemiei generate de COVID-19. Fără îndoială, multe dintre principiile enunțate au constituit adevărate „ziduri de apărare” în universul nostru interior, care ne-au protejat sufletul de nesiguranță, îndoială sau teamă. Toate aceste frământări interioare, ce s-au accentuat mai ales în timpul acesta de izolare, au constituit adevărate atacuri ale Celui Rău care au țintit decimarea încrederii noastre în Adevărul lui Dumnezeu.

Sunt, însă, bucuros să constat că minciunile Diavolului n-au fost în stare să răvășească sufletul credincioșilor autentici care au continuat să se țină strâns de Adevărul Absolut, fără să plece urechea la șoaptele șirete ale „tatălui minciunii” (Ioan 8:44).

Însă, în această perioadă de pandemie, am întâlnit și persoane credincioase care au trecut prin „Valea Plângerii” (Psalm 84:6), în urma unor experiențe negative și dureroase. Zbuciumul lor sufletesc i-a făcut chiar să se îndoiască de grija suverană a lui Dumnezeu. Îmi amintesc cum unii îmi descriau, cu lacrimi în ochi, realitatea tristă cu care se confruntau. I-am întrebat atunci: „Mai aveți credință în Dumnezeu și în Cuvântul Său”? Răspunsul lor a fost destul de evaziv: „Cred, dar … nu înțeleg de ce se întâmplă așa ceva cu mine!”

În acea împrejurare, le-am adresat o provocare pe care, de altfel, ar trebui să o conștientizăm noi toți în orice perioadă de dificultăți în viață: „Ce alegeți să credeți: Adevărul pe care-l prezintă Scriptura, potrivit căruia, Dumnezeu ne poartă de grijă în orice vreme, sau minciuna Diavolului care vă șoptește că lui Dumnezeu nu-i pasă de voi în această criză din viața voastră”? Nu vă pot descrie în cuvinte pacea sufletească și bucuria celor ce au ales să creadă Adevărul și să rămână, astfel, lângă Domnul chiar dacă atunci n-au putut desface logic „ițele” încurcate ale realității dureroase cu care se confruntau!

Precum tatăl copilului demonizat care a strigat cu lacrimi către Isus: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”, atunci când Domnul i-a spus: „Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!” (Marcu 9:23-24), tot așa vibrau și emoțiile celor ce își manifestau deplina credință în Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu!

La fel, după învierea lui Isus, când apostolii se aflau în auto-izolarea generată de „frica iudeilor”, Domnul li S-a arătat pentru a le aduce un mesaj de speranță și pentru a le demonstra că Adevărul a triumfat (Ioan 20:19-20).

Toma a fost și el în vizorul Domnului Isus, chiar și după 8 zile de la înviere, timp în care apostolul era frământat de îndoiala legată de realitatea învierii. Sunt, aici, câteva ipostaze în care este surprins Toma supraviețuind acestei îndoieli și apoi înflorind în viața sa de credință.

De vreme ce aceste ipostaze pot fi regăsite și în universul credinței nostre, vă propun să urmărim drumul parcurs de Toma de la îndoială la supraviețuire și înflorire spirituală pentru a înțelege propria noastră călătorie spirituală, prin crizele generate de pandemia COVID-19.

1. ABSENT (Ioan 20:24)

Nu știm de ce, dar, Toma a lipsit de la întâlnirea pe care ceilalți ucenici au avut-o cu Isus, chiar în prima zi a învierii Domnului. De aceea, realitatea învierii lui Isus a fost greu de acceptat de către Toma. Absența lui de la această întâlnire i-a prelungit agonia sufletească și Toma a devenit extrem de refractar față de mărturiile celorlalți apostoli care experimentase deja întâlnirea lor cu Domnul după înviere. Toma spunea atunci: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25). Ce frământare, ce chin sufletesc și ce determinare în a rămâne îndoielnic! Iar, toate acestea s-au întâmplat și pentru că Toma a lipsit de la părtășia cu ceilalți ucenici.

Astăzi, sunt mulți cei care, ca Toma odinioară, lipsesc de la întâlnirea Bisericii (chiar și atunci când aceasta se organizează online!). Poate că nimeni altcineva nu știe care ar fi motivele reale ale absenței lor, însă cert este pentru oricine că sufletul lor devine invadat de îndoială.

Alții sunt absenți de la citirea zilnică a Scripturii ce tot zace închisă lângă ei. Evanghelia, care este „puterea lui Dumnezeu”, nu le atinge în nici un fel sufletul, pentru că ei sunt absenți din acest cadru în care Dumnezeu vorbește cu putere (o putere mai mare decât orice altă putere din lume). La fel ca în cazul lui Toma, acești absenți din fața Scripturii pierd ocazia de a se întâlni cu Domnul înviat și de a experimenta extraordinara putere transformatoare a Cuvântului lui Dumnezeu.

Alți ucenici ai Domnului, astăzi, sunt absenți de la timpul de rugăciune. Comunicarea pe care Dumnezeu dorește să o aibă cu ei prin rugăciune nu se întâmplă, deoarece aceștia, din diferite motive, nu se roagă zilnic, așa cum ne-a învățat Domnul Isus: „Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti” (Matei 6:6).

V-ați gândit vreodată să vă contabilizați absențele de la întâlnirea voastră cu Dumnezeu prin rugăciune? Câte absențe aveți în catalogul rugăciunii? Să nu ne mirăm atunci că ne chinuie îndoiala ca pe Toma!

Alții sunt absenți din slujirea creștină. Este cunoscut faptul că, Domnul nu ne-a mântuit doar pentru a ne pecetlui sufletul pentru veșnicie ci, și pentru a fi implicați într-o slujire pe care să o facem împreună cu El în generația noastră. Dumnezeu ne-a înzestrat pe toți cu un anumit dar spiritual pe care El dorește să-l folosim pentru Gloria Lui în lume. Însă, unii sunt absenți de pe ogorul Evangheliei. Secerișul spiritual este mare și astăzi, iar lucrătorii sunt puțini, pentru că lipsesc (au alte preocupări). Scriptura ne avertizează asupra faptului că „din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci” (Matei 24:12). Ori, dragostea se evaluează și în funcție de absențele înregistrate în slujirea altora, nu-i așa?

Avertizarea serioasă, pentru credincioșii ce obișnuiesc să lipsească nemotivat, este aceea că ei s-ar putea să se afle pe un drum marcat de absențe spirituale care conduce spre o absență veșnică dinaintea lui Dumnezeu: absența numelor lor din Cartea Vieții lui Dumnezeu (Apocalipsa 20:15). Așadar, verifică-ți absențele din catalogul întâlnirii tale cu Domnul și vezi dacă ai numele scris în Cartea Vieții!

2. SCEPTIC (v.25-27)

Toma este zugrăvit în Scriptură și în ipostaza unui sceptic, a unui îndoielnic hotărât să obțină probe concrete pentru a accepta realitatea învierii lui Isus. Iată cum acționează un sceptic: „Dacă nu voi

vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25). Toma se luptă, cu multă determinare, în confruntarea cu îndoiala din sufletul său. El cere dovezi palpabile pentru a accepta Adevărul pe care alții L-au experimentat deja. Poate vă veți întreba: ce poate fi rău în a cere dovezi? Ei bine, se pare că problema în esență nu era aceea că Toma insista să obțină dovezi, de vreme ce primele cuvinte adresate lui de Isus, la prima lor întâlnire după înviere, au fost: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea” (Ioan 20:27). Aceasta presupune că oricâte dovezi sincere am avea pentru a accepta Adevărul, Dumnezeu va găsi o cale de a oferi căutătorilor sinceri aceste probe (desigur în modul ales de El).

Însă, problema lui Toma era mai profundă și, de fapt, aceasta se ascundea în spatele cuvintelor sale. Amintiți-vă că Domnul îl avertizează spunându-i să nu fie necredincios (Ioan 20:27). Problema lui Toma, așadar, consta în lupta interioară care se ducea împotriva minciunilor Diavolului care-i strecura în suflet necredința. Se pare, așadar, că îndoiala lui nu era alimentată de o dorință personală sinceră de aflare a Adevărului, ci de minciunile Celui Rău care-i strecura în suflet neadevărul care-l împingea pe Toma să fie necredincios.

Aceasta-i, și astăzi, cea mai mare luptă a scepticilor de tipul lui Toma. Ei pleacă urechea la cuvintele mincinoase ale Diavolului și își amăgesc sufletul cu tot felul de păreri îndoielnice. Tocmai de aceea, atunci când Isus intervine în viața lui Toma, îl provoacă să rezolve starea aceasta de conflict interior și să aleagă să creadă Adevărul: „nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20:27).

Dacă ar fi să facem o incursiune în universul interior al scepticilor de astăzi, am descoperi că, în fața unor greutăți sau a unor resurse materiale limitate, mulți ucenici ai Domnului pleacă ușor urechea spre șoapta mincinoasă a Celui Rău, care le alimentează sufletul spunându-le ceva de genul: „Ce, crezi că-i pasă lui Dumnezeu de starea ta?”; „Nu vezi că te rogi degeaba?”; „Crezi că o să-ți dea Dumnezeu bani din cer?” Iar, toate aceste neadevăruri, strecurate în sufletul celor credincioși, declanșează o luptă interioară aprigă, legată de ce ar trebui să accepte: fie Adevărul lui Dumnezeu, care ne spune: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5), sau minciunelele Diavolului care nu dorește altceva decât să-i scufunde pe oameni într-un scepticism adânc din care să nu se trezească decât în iadul etern.

Determinarea de a alege Adevărul lui Dumnezeu trebuie să implice inima noastră întreagă, nu doar o jumătate sau o mare parte din viața noastră. De aceea lupta scepticilor este așa de crâncenă. Este o decizie de ori una, ori alta! Adevărul și minciuna nu pot coexista în armonie în viața cuiva. Trebuie să alegi: Ori Adevărul, ori minciuna! Domnul nu i-a spus lui Toma ceva de genul: „nu fi atât de necredincios, ci fii și tu măcar un pic credincios”! Ci dimpotrivă Isus i-a spus ferm: „nu fi necredincios, ci credincios”. Este o descriere ce conține una dintre cele mai puternice negații (NU FI NECREDINCIOS) și una dintre cele mai puternice afirmații (CI CREDINCIOS)!

Avertizarea adresată scepticilor este aceea că minciunile Diavolului, mai devreme sau mai târziu, vor fi demascate, iar Adevărul lui Dumnezeu va triumfa.

3. CREDINCIOS (v.28-29)

Nu ni se spune dacă Toma ar mai fi atins rănile din mâinile și coasta Domnului Isus, așa cum dorea el mai înainte! Dar, ni se descrie, în câteva cuvinte pline de semnificație, ipostaza în care Toma

redevine un credincios autentic (înfloritor). El spune lui Isus, simplu și fără echivoc: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28).

Aceasta este mărturisirea de credință a unui om ce se leagă ferm de Adevărul lui Dumnezeu. Este determinarea pasionantă a celui ce descoperă că nimeni și nimic din lumea aceasta nu merită să dețină controlul asupra vieții sale, decât Isus.

Nici Diavolul, nici oamenii, nici filozofiile seculare, nu merită să ne controleze viața. Aleg să fiu guvernat de Isus! Aceasta-i credința autentică care conduce spre înflorire spirituală! Determinarea aceasta de cedare a controlului vieții proprii (pe care uneori îl ținem în propriile mâini) Stăpânului Absolut care este Dumnezeu.

Interesant este faptul că, odată ce inima lui Toma a rezonat cu acest Adevăr, de atunci în colo pacea și liniștea s-au așezat în sufletul său. Aceasta demonstrează că, de fapt, credința noastră fermă în Dumnezeu aduce biruința deplină asupra tuturor provocărilor vieții, așa cum scrie Ioan in epistola sa: „ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5:4).

Cum este credința ta? Avertizarea serioasă pe care ne-o dă Scriptura este că „și dracii cred… și se înfioară” (Iacov 2:19). Așadar, trebui să ne analizăm pe noi înșine și să ne determinăm măsura noastră de credință, așa cum spunea Pavel odinioară: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință” (2 Cor.13:5).

Credința autentică este o credință vie și activă. De aceea cred că universul credinței noastre nu ar trebui să se limiteze doar la un fel de supraviețuire spirituală, în această perioadă de izolare, ci cred că ar trebui să fim pasionați pentru ce putem face mult mai mult pentru Împărăția lui Dumnezeu, în contextul nou și dificil în care ne aflăm.

De aceea, doresc să evidențiez, în alte intervenții, câteva provocări contemporane ce pot să ne impulsioneze spre o înflorire a credinței noastre, în această perioadă de izolare generată de COVID-19. Vom privi la provocarea de a învinge plictiseala din viața noastră de credință.

Cornel Boingeanu – field leader                                                                            OM în România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.