Conștienți de situațiile pe care le trăim în aceste zile, cred că fiecare dintre noi putem spune că numărul crizelor vieții a crescut. Iar în această vreme, crizele cu care ne confruntăm sunt tot mai multe, tot mai mari și tot mai diverse. Printre acestea doresc să enumăr:
1. Crizele personale, cauzate de etapele vieții, de schimbările pe care trebuie să le facem, de dezamăgirile pe care le trăim, de încercările cu care ne confruntăm, de bolile prin care trecem, de lipsurile și neajunsurile pe care le avem, iar numărul acestor cauze ar putea să continue.
2. Crizele de familie. Nici familia nu este scutită de crize în această vreme.Dacă înainte membrii familiei locuiau împreună, părinți, copii, bunici, nepoți și strănepoți, acum familia este împrăștiată. Fiecare a apucat pe drumuri care i-au dus pe unii la holda lor, pe alții la negustoria lor, iar pe alții spre locurile unde studiază sau își câștigă pâinea.
Numai că pe lângă aceste provocări despre care am putea spune că sunt normale pentru vremea în care trăim, familia este într-o criză de identitate, de armonie și de conviețuire împreună, fapte care i-au determinat pe unii să nu-și mai dorească să întemeieze o familie, să aibă o familie deschisă, sau dacă și-au întemeiat o familie, să sfârșească prin divorț.
3. Crizele sociale. Acestea sunt generate de interese personale, rivalități cauzate de neamul de care aparținem, de poziție socială, de lipsuri materiale, sau de îngrădiri de tot felul. La fel, crizele sociale pot fi generate și de manipularea în masă prin mijloacele media și de situațiile create de boli, epidemii sau pandemii, care îi înspăimântă pe oameni. O situație de acest fel întâlnim chiar în aceste zile, prin răspândirea coronavirusului COVID-19 la nivel mondial.
4. Crizele politice. Acestea apar atunci când se schimba majoritatea parlamentară, când cade guvernul, când sunt declanșate alegeri anticipate, când apar revoluții, sau atunci când se instalează dictaturi. Pentru noi cei din România, aceste crize politice au devenit în ultima vreme o normalitate, cu care ne-am obișnuit deja. De aceea, stabilitatea și echilibrul ni se par de acum anormale.
5. Crizele economice. Dintre toate crizele pe care le-am menționat deja, se pare că atunci când apare o criză economică acesta este cea mai vizibilă și cea mai provocatoare. Aceasta se întâmplă datorită faptului că scad cotațiile la bursă, se prăbușesc prețurile, se blochează importurile și exporturile, se închid bănci, nu mai sunt locuri de muncă, banii se devalorizează și întreaga societate intră în recesiune. Nimic nu este mai dureros decât să ai bani și să nu ai ce să cumperi, sau să ai ce să cumperi și să nu ai bani cu ce cumpăra.
Nu-i așa că luând în considerare crizele enumerate, înțelegem mult mai bine fragilitatea noastră și mulțimea pericolelor cu care ne putem confrunta? Numai că aceste crize nu vin în
mod individual, ci, există o asociere a acestor fenomene, care măresc și amplifică dimensiunile crizelor, încât valul cu care lovesc, poate fi un adevărat tsunami.
Sunt conștient de faptul că ați luat deja act de gravitatea acestor crize nu numai în mod informațional, ci ați și trecut prin unele dintre acestea, ca o experiență personală.
Și eu am trecut prin cea mai severă criză a vieții, acum patru ani, atunci când am fost diagnosticat și operat de cancer de colon. Iar după operație am urmat procedurile de chimioterapie și toate cele recomandate pentru această afecțiune. Tsunami-ul declanșat de această situație, pentru mine n-a însemnat așa de mult suferința fizică, ci, mai ales frământarea sufletească și lupta spirituală. La început mi-am zis că diagnosticul este greșit. Apoi după ce a fost reconfirmat, pentru o vreme m-am întrebat: de ce mi se întâmplă aceasta tocmai mie?
Îmi ziceam: sunt oameni mult mai păcătoși, care își bat joc de trupurile lor și de Dumnezeu și lor le merge bine? Eu sunt copilul lui Dumnezeu și îi slujesc Domnului din tinerețe. Oare m-a uitat Dumnezeu, de am ajuns în starea în care mă aflu? După multe întrebări și încurajări pe care le-am avut din partea familiei și a celor apropiați, am acceptat voia lui Dumnezeu, dar cu toate acestea, nu aveam bucurie. Îmi ziceam: știu unde mă duc și știu în cine mă încred, și am început să spun: Doamne, facă-se voia Ta! Numai că în tot acest timp, întristarea îmi împovăra inima.
Într-o zi însă, după ce m-am trezit și am luat tratamentul de dimineață, Dumnezeu mi-a dat o vedenie. Eram așezat în pat, dar nu dormeam, și deodată am ajuns pe malul unui râu foarte lat, cu o apă verde, care curgea foarte repede.
Deși nu înțelegeam ceea ce mi se întâmplă, în spatele meu am auzit o voce care îmi spunea: treci dincolo! În acele momente în mine a început o luptă lăuntrică, prin care încercam să mă justific spunându-mi: apa este foarte adâncă și curge așa de repede, râul este așa de lat, iar eu nu știu să înot! Nu pot să trec dincolo. În acel timp în care încercam să mă justific, vocea îmi repeta mereu și mereu: treci dincolo; treci dincolo! Fiindcă zăboveam, acea voce care mi s-a părut că acum era a unei persoane care se afla chiar în spatele meu, mi-a zis cu și mai multă autoritate: Ti-am spus să treci dincolo!
Neavând altă alternativă, am ridicat piciorul drept și am încercat să pășesc în apă. Dar n-am atins apa și m-am trezit pe malul celălalt. Ajuns pe celălalt mal, în sufletul meu au început alte întrebări: Cum de am trecut râul fără să mă ud? Cine m-a ajutat să trec râul fără să îmi spună nimic? Ce voi face acum și unde o să merg, fiindcă nu știu unde mă aflu? În timp însă ce mă frământam cu toate aceste întrebări și mă uitam la iarba și vegetația de pe malul râului care era foarte abundentă și de un verde foarte intens, am ridicat ochii spre panta dealului care cobora spre râu.
Atunci am văzut că dealul era plin de îngeri. Toți erau îmbrăcați în alb, stăteau în picioare cu mâinile pe lângă trup, cu capetele descoperite, dar împodobite cu o aură de slavă și toți aveau privirea îndreptată spre mine. Prin privirile lor am înțeles că sunt iubit, că și că această armată de îngeri este gata să intervină și să-mi dea ajutor. În acel moment m-am prăbușit în iarbă și am strigat: Doamne ești aici!
După această vedenie m-am trezit și n-am mai fost la fel. Durerea fizică precum și mâhnirea sufletească s-au dus, și am dobândit o pace și o bucurie profundă. Dar mai mult decât atât, în timpul în care eram prăbușit înaintea lui Dumnezeu, El mi-a dat și vindecare fizică, fapt care a fost confirmat și de medici, prin analizele și investigațiile de mai târziu. Pentru mine, cea mai mare criză a vieții a fost transformată în biruință!
Nu știu care este criza prin care treci, dar știu că Dumnezeu îți poate da și ție aceeași binecuvântare. Dacă îți dorești să ai parte de biruință în crizele prin care treci, să nu te asemeni cu ucenicii Domnului Isus care au trecut prin furtuna dezlănțuită din senin, atunci când călătoreau pe Marea Galileei. Când au văzut că valurile se înalță și vântul era tot mai puternic, pentru o vreme, aceștia s-au angajat să lupte cu situația prin care treceau în puterile lor. Au uitat de Domnul, și au apelat la ajutorul Lui numai înaintea dezastrului.
În ultimile momente, chiar înainte de a fi prea târziu, ei L-au deșteptat pe Domnul Isus strigând: Doamne scapă-ne căci pierim! Domnul i-a mustrat pentru puțina lor credință care i-a făcut să se încreadă în ei înșiși, să lupte cu valurile, să uite de Domnul și să ajungă plini de frică. Dar, apoi s-a ridicat și a certat vânturile și marea, și la cuvântul Domnului s-a făcut o liniște mare. Mat. 8:23-27
Dacă te asemeni cu ucenicii și ești plin de frică în fața vântului și a valurilor, și încerci să te descurci singur, uitând de Domnul, este momentul potrivit să te oprești și să apelezi la ajutorul lui Dumnezeu. În fața crizelor cu care te confrunți strigă după ajutorul lui Dumnezeu și spune: Doamne scapă-mă pe mine și pe toți ai mei, căci fără tine pierim! Dacă rostești această rugăciune, crede deplin în ajutorul Domnului și atunci crizele vieții prin care treci, vor fi transformate în biruință. În acest sens avem asigurarea Cuvântului Scripturii care ne spune:
Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.
O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.
Pentru că zici: “Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. Ps.91:5-12
Pastor Dan Boingeanu
